Alegerile s-au terminat, așa că ne întoarcem la economie, la business, ca să vedem ce ne așteaptă.
Advertisment
România stă pe perfuzie, a primit oxigen de la buget de aproape 100 miliarde lei, adică 20 miliarde euro. Cam tot atât oxigen va fi injectat și în 2021. Factura de plată va veni mai încolo.
În trimestrul întâi și al doilea de anul viitor, vor fi luni destul de dificile, pentru că pandemia Covid va fi în continuare printre noi, pentru că cererea internă, adică ce cumpărăm noi și alții de noi, va fi destul de scăzută.
Recomandări
Multe investiții private sunt amânate sau chiar oprite de tot, așa că oferta pentru noi locuri de muncă va fi redusă.
Companiile și persoanele fizice au în continuare bani pentru că plata ratelor la bancă și a altor impozite și taxe este amânată. Adevărata criză se va vedea când vor trebui să fie plătite aceste lucruri.
Cele 80 miliarde euro de la UE nu vor veni peste noapte, ci în ani, mai ales că nu știm cum va funcționa coaliția de guvernare.
Pentru că România poate să se împrumute în continuare fără probleme, nici viitorul Guvern nu va fi forțat să facă vreo restructurare a sectorului public.
Deși din țară au plecat peste 4 milioane de români, aparatul de stat nu numai că nu a scăzut, ci chiar a crescut. Cei 1,24 milioane de angajați de la stat înseamnă o factură foarte mare, care este plătită de companiile private și de cei 4 milioane de angajați din sectorul privat, care mai trebuie să plătească și cele 5 milioane de pensii.
Administația publică centrală, dar mai ales cea locală, este de tip fanariot și nimeni nu are niciun chef de reformă sau să dea oameni afară.
80% din veniturile încasate la buget se duc pentru plata salariilor bugetarilor și a pensiilor.
BNR va ține în continuare cursul valutar leu/euro pentru a nu aduce o nouă presiune în economie. Dobânzile la lei vor rămâne în continuare scăzute pentru ca factura plății ratelor la bancă să fie mai redusă.
Revenirea din criză nu va fi în 2021, ci în cel mai bun caz în 2022.
Până atunci să ne bucurăm de aceste perfuzii cu care supraviețuim acum, în criză.
Partenerii noștri