ICONIC. Istoria maramei

Nu este o pânză de borangic, este marama!

Acest acoperământ fin al capului, extrem de valoros pentru tezaurul românesc, datează de câteva secole și este definit prin aerul solemn, elegant și prețios. Marama a fermecat prin frumusețea delicată, motiv pentru care, o regăsim în scrierile cronicarului Paul de Alep, cât și în lucrările marilor pictori, precum Nicoale Grigorescu, Daniel Constantin Rosenthal sau Camil Ressu.

Marama este creată din fir de borangic și este ornamentată cu decorații din bumbac sau mătase în culorile alb, roșu, albastru, galben sau cu fir metalic. Motivele pot fi reprezentații geometrice sau elemente vegetale, aranjate în câmpuri romboidale încadrate în grafisme cu dungi. Țeserea maramelor presupune multă măiestrie și dăruire, iar când dorurile se împletesc cu gândurile și emoțiile, rezultă adevărate opere de artă.

Năframa se așază pe cap peste basma și se fixează cu o legătură de catifea accesorizată cu mărgele de sticlă sau icușari, salba de galbeni. Se poartă în special în zilele de sărbătoare, dar poate împrmuta și valențe simbolice, în funcție de eveniment și regiunea de proveniență. De exemplu, în Muscel, acest obiect vestimentar este oferit miresei în dar, fiind un simbol al trecerii fetei în rândul femeilor căsătorite.
Năframele se țes și în Moldova și în Oltenia, însă maramele de Muscel au atins cele mai mari calități artistice, motiv pentru care se dorește introducerea acesteia în Patrimoniul UNESCO.

Marama nu este doar o pânză prețioasă de borangic, sau doar rezultatul unui act artizanal, ea însăși este o poveste: este despre povestea celei care o țese, povestea celei care o poartă și povestea celei care o păstrează!