Greu de pensionat: Japonia

Fotbalistul Kazuyoshi Miura nu se oprește din dat pase la firul ierbii nici la 53 de ani. Primul japonez din Serie A in 94, care și-a început cariera la Santos în ‘86, și-a prelungit cu un an contractul cu FC Yokohama, echipă din prima liga japoneză. Astfel, „King Kazu”, care in 2017, la 50 de ani, era cel mai vârstnic marcator într-un meci oficial, se bucură să bifeze cel de-al 36-lea sezon din cariera sa.

Fără limite

 „Nu lăsa părerile celor din jur să te limiteze” te sfatuieste Francesca Jones, jucătoare de tenis! Britanica de doar 20 de ani, cu 8 degete la mâini și 7 la picioare, a obținut prima sa victorie în calificările unui Grand Slam. Fran’ a eliminat-o pe Monica Niculescu, fostă jucătoare de Top 30, din calificările la Australian Open, în două seturi. Deși îi e greu să-și mențină echilibrul când este pe teren din cauza sindromului de care suferă, Fran’ e hotărâtă să mânuiască racheta până va ajunge în top 100.

Dans de playoff

O minune se poate întâmpla într-o zi sau în 26 de ani! De atât timp a avut nevoie echipa de fotbal American, Cleveland Browns, ca să obțină o nouă victorie în playoff-urile NFL. Fundașul echipei, Baker Mayfield, a înscris 3 touchdown-uri, iar fotbaliștii au dansat de fericire după ce au învins-o pe favorita Pittsburgh Steelers cu 48 la 37. Acum, băieții au moralul ridicat pentru runda următoare, unde se vor întâlni pe teren cu Kansas City Chiefs, deținătorii Super Bowl-ului.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Fitness în aer

Timur Fatkullin, pilot de avion, are un ritual bine stabilit înainte de a se arunca cu parașuta. Ucrainianul face tracțiuni suspendat de balonul de aer, fiindcă vrea să-și pompeze mușchii ca să plutească mai ușor prin atmosferă. Timur nu depășește limita de repetări! Știe că trebuie să-și simtă brațele atunci când vrea să deschidă parașuta.

Cu viteza luminii

La 30 de ani, Francesco Friedrich a devenit cel mai de succes pilot din istoria Cupei Mondiale de bob. Neamțul a câștigat cea de-a 46-a medalie de aur la Winterberg, Germania. Friderich a început cursa cu viteza luminii: de 4,96 de secunde a avut nevoie ca să stabilească un nou record la start în prima competiție de bob 4 a sezonului.

Keep it going, Serena

Serena Williams se pregătește pentru Australian Open cu susul în jos! In timp ce Patrick Mouratoglu, antrenorul ei, se joaca tenis americanca încearcă să stea în mâini. Găsirea echilibrului însă i-a cam dat bătăi de cap. Abia după ce s-a sprijinit cu o palma de podea, iar cu cealaltă de fileu, Serena a reușit să se integreze în lumea continentului unde lucrurile se fac pe dos.