Sărbătoare populară românească, ținută, de regulă, la 24 februarie (pe alocuri la 1 martie), când biserica celebrează Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul. Numele slav al sărbătorii este Glavo-Obretenia. Cum românii au folosit secole la rând, fără să înțeleagă, limba slavonă în biserică, numele acesta slav s-a tot modificat și a cunoscut diferite forme, ca Vobritenia, Robritenia, Rogobete, Dragobete etc. Oricum, prima parte a numelui vine din adjectivul drag, de origine slavă.
Advertisment
În popor, în timpul sărbătorii, este figurat un zeu tânăr, patron al dragostei, fiul Babei Dochia și aducător al înfloririi vegetației, al împerecherii tuturor păsărilor și animalelor. Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci flori de primăvară. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite fiecare de câte un băiat căreia fata îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia „Dragobetele sărută fetele!”.
Sărbătoarea poate să fie mult mai veche decât cea religioasă, fiindcă trimite la primenirea timpului prin solstițiul de primăvară, la renașterea naturii, dar a fost îmbrăcată treptat și în haine creștine. Altminteri, Dragobetele este o sărbătoare românească a dragostei, a fertilității, a întemeierii familiei.
Recomandări
Partenerii noștri