Pe măsura cuceririi Transilvaniei de către Regatul Ungariei, derulată în linii mari până pe la 1200, noii stăpâni și-au dat seama că nu pot controla și exploata teritoriul fără locuitori fideli și recunoscători. Românii, cuceriți, privați de bunuri și, pe deasupra, „schismatici” (creștini răsăriteni) nu puteau fi astfel de locuitori. De aceea, au fost aduse și așezate în Transilvania o serie de populații străine catolice, dăruite cu drepturi speciale, trecute în diplome numite privilegii. Prin privilegiul solemn al sașilor (Bula de aur), emis acum opt secole (la 1224), regele Andrei al II-lea, le dăruia pământul compact dintre Orăștie și Baraolt, cu libertățile și obligațiile aferente.
Advertisment
Astfel, sașii primeau, între altele și dreptul de folosință al sudului Transilvaniei împreună cu vechii locuitori; este menționată direct „Pădurea românilor și pecenegilor”, pe care sașii o puteau de-acum folosi și ei, alături de români și pecenegi. Această „pădure” era situată probabil undeva în locurile intens împădurite din preajma cetăților de hotar Tălmaciu și Săliște. Nu departe de sași, fuseseră așezați secuii, alte planuri de colonizare eșuând.
Sașii au construit în Transilvania o civilizație specifică lumii prioritar germanice din care veneau, au adus aici orașul tip burg, înconjurat cu ziduri, ca și stilurile arhitectonice romanic și gotic. Orașele lor mari au fost prin tradiție șapte, de unde și numele dat de ei Transilvaniei – „Șapte Cetăți”. Sașii, alături de români, unguri, secui, au contribuit la apărarea țării și la exploatarea resurselor sale.
Recomandări
Partenerii noștri