• Capitala riscă să intre în scurt timp în scenariul rosu. Rata de incidență e deja la 2,91. Cercetătorul Octavian Jurma estimează că în maxim 2 saptămâni, București va trece si de incidența de 6 la mie.
  • Peste 400.000 de doze de vaccin Pfizer BionTech ajung azi în România, a anunțat CNCAV. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
  • Florin Cîțu spune că vrea să aplice și în acest an școlar măsura acordării a 75% din salariul brut pentru părinții care stau acasă. Peste 17.000 de elevi și preșcolari fac în acest moment cursuri online.
  • Asigurații City Insurance vor fi despăgubiți din fondul de garantare, declară Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu. Scopul este de a proteja păgubiții „de acest faliment important”. ASF este așteptată azi pentru o primă discuție în Comisia Economică a Senatului.
  • România este codașă în UE la capitolul femei în conducerea companiilor. Țara noastră are doar 13% pondere, față de 38%, în Italia sau Germania, media europeană fiind dublă.
  • Talibanii au cerut să se adreseze liderilor mondiali la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite care are loc în această săptămână la New York şi l-au nominalizat ca ambasador pe purtătorul lor de cuvânt din Doha, Suhail Shaheen.
  • Vulcanul Cumbre Vieja care a erupt în insula La Palma trimite un nor de dioxid de sulf spre Europa. Acesta poate provoca iritații ale gâtului și ochilor.
  • Un algoritm dezvoltat de cercetatori de la Universitatea de Tehhnologie Kaunas din Lituania, poate prezice cu o acuratete de 100% semnele timpurii ale Alzheimerului.
  • Rolling Stones au ieșit oficial aseară în primul lor turneu fără Charlie Watts.

Recomandări

CINE E KAROLINE LEAVITT?
MUSK, SABOTAT DE A.I.
UNESCO EȘTI TU!
CÂT INVESTIM ÎN RESEARCH?
DE UNDE VEZI LEONIDELE?
ȘTII DE VREME?