• Joe Biden spune că decizia Curții Supreme de a interzice avortul, a întors SUA în urmă cu 150 de ani și îndeamnă la proteste masive.
  • Comisia Europeană lansează oficial Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero. Astfel, comunitatea aviatică se va pregăti pentru apariția aeronavelor cu emisii zero.
  • 61 de universități vor primi finanțare din PNRR pentru digitalizare, anunță Ministerul Educației. Valoarea proiectelor se ridică la aproape 220 de milioane de euro.
  • Andrei Guru-Lyov, deputat al Dumei de Stat a Rusiei, spune că Londra va fi primul oraș care va fi bombardat de Rusia dacă blocada regiunii Kaliningrad ar duce la un război cu NATO.
  • Ucrainenii au strâns donații de 20 de milioane de dolari, cu care vor fi achiziționate 4 drone Bayraktar pentru forțele armate ale Ucrainei.
  • Poliţia de Frontieră anunţă că aproape 13.000 de cetăţeni ucraineni au intrat vineri în România, în scădere cu 6,6 % faţă de ziua precedentă.
  • 4 parlamentari americani cer investigarea companiilor Apple și Google, pe care le acuză că au urmărit și vândut datele utilizatorilor de telefonie mobilă.
  • Bentley readuce la viață celebrul model Speed Six care a câștigat cursa de la Le Mans din 1930. Modelul actual costă 1,9 milioane de dolari însă stocul este deja epuizat.
  • Iar la cinema te așteaptă povestea lui Elvis Presley, care îi are ca protagoniști pe actorii Austin Butler și Tom Hanks.
  • ANM a emis o atenționare cod galben de ploi și vijelii, valabilă în 9 județe ale țării. Atenționarea expiră mâine dimineață la ora 03:00

Recomandări

PLANUL LUI NETANYAHU
CUM VA FI VREMEA
CE CREDE BEZOS DESPRE CATTEA LUI LAUREN?
DEF-UL MAI DEVREME
CINE DEȚINE MONOPOLUL PE A.I.?
BUTLER ȘI HOLLAND FAC ECHIPĂ