• Lucian Bode este ministru interimar la Justiție. Decretul a fost semnat de președintele Iohannis. Bode poate să ocupe funcția 45 de zile.
  • Din 7 septembrie, Bulgaria impune noi restricții. Restaurantele și barurile vor fi deschide doar până la ora 22.00, festivalurile muzicale vor fi interzise, iar teatrele şi cinematografele vor funcţiona la cel mult 50% din capacitate.
  • Iar începând cu luna octombrie, persoanele care călătoresc în Marea Britanie trebuie să prezinte pașaportul. Până în 2025, singurii pasageri exceptaţi de la regulă sunt cetăţenii UE care au permis de reşedinţă temporară sau statutul de rezident permanent în Marea Britanie.
  • Este stare de urgenţă în New York din cauza inundațiilor . Metroul s-a închis, iar rutele feroviare şi aeriene dinspre New York şi New Jersey sunt suspendate. Ploile puternice au urmat după uraganul Ida.
  • Sony organizează evenimentul Showcase pe data de 9 septembrie. La acesta vor fi prezentate noutățile aduse de viitoare versiune a sistemului de operare de pe Playstation 5.
  • Facebook a dezvăluit pentru BBC că a ajutat 175 de afgani să fugă din țară, după ce talibanii au preluat controlul. Printre ei au fost și 75 copii, care au zburat cu angajații Facebook către Mexic.
  • WhatsApp a primit o amendă de 225 de milioane de euro în Irlanda, pentru încălcarea regulilor de protecție a datelor. Rețeaua era acuzată că nu a oferit suficiente informații utilizatorilor despre cum le sunt protejate datele.
  • Odată cu revenirea lui Cristiano Ronaldo la Manchester United, cuplul de atacanți Rooney-Ronaldo se reface, dar la echipa de copii a „Diavolilor”. Fiii celor doi, Kai Rooney și Cristiano Ronaldo Jr. vor fi colegi, la fel cum au fost și tații lor.
  • Elton John lansează un album de colaborări cu mai mulți artiști printre care se numără Nicki Minaj, Miley Cyrus sau Stevie Wonder. Acesta va fi lansat pe 22 octombrie de Interscope Records.
  • Până la ora 21:00, este cod galben de vânt puternic în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Munteniei şi în sud-vestul Olteniei.

Recomandări

A.I. ÎȚI IA JOBUL
DAI BANI PE PROPAGANDĂ
HACKERII ȘANTAJEAZĂ
CREȘTEM CU EUROPA
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
N-AI CARTE, N-AI PARTE