- România depășește Germania la energia regenrabilă în 2021 cu 23% față de aproape 20%, Suedia a avut cea mai amre pondere cu 62%. În total Europa și-a asigurat 22% din energie în 2021 din surse regenerabile.
- Am importat roșii de peste 113 milioane de euro în 2021, iar 65% din cantitate vine din Turcia. exportat de 1,12 milioane de euro, importurile fiind de 100 de ori mai mari decât exporturile, potrivit datelor Eurostat.
- Elevii vor intra de vineri, după finalizarea cursurilor, într-o minivacanţă prilejuită de sărbătorirea Unirii Principatelor Române şi nu vor face cursuri luni şi marţi. Cursurile vor reîncepe miercuri.
- Oradea va fi primul oraș din România unde probele biologice sunt transportate cu drona între spitale. Primul astfel de transport, care va fi un test, va avea loc mâine.
- Forumul Economic Mondial de la Davos continuă și astăzi. Printre temele care vor fi discutate azi se numără săptămâna de lucru de 4 zile și găsirea echilibrului potrivit pentru crypto.
- Este grevă generală în Franța, trenurile s-au oprit, școlile au fost închise și transporturile rafinăriilor blocate. Salariații vor să împiedice guvernul de a crește vârsta de pensionare cu doi ani.
- Donald Trump a solicitat oficial să se poată întoarce pe Facebook, a declarat echipa sa de campanie, care a cerut să nu „reducem la tăcere un candidat la preşedinţie”
- Colaborare inedită, NASA şi Boeing lucrează împreună pentru a dezvolta un avion de pasageri cu un nivel redus de emisii poluante.
- Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar a avut implicări record la nievl de social media. 93 de mil de postări, cu un reach de 262 de miliarde și aproape 6 miliarde de engajements, o analiză Nielsen.
- The Rolling Stones şi Mick Jagger îşi lansează conturile oficiale de TikTok.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri
Papa: Avortul este „crimă”, iar medicii care se pretează la această practică sunt „criminali” Mediafax