Mădălina Bucur, Sebastian Ujică și Alexandru Ghiță, fondator al Fins și al Grupului Educativa, sunt juriul de astăzi.
- Toate serialele românești produse în ultimii 5 ani de HBO Europe au dispărut azi dimineață de pe platforma HBO MAX. Printre ele se numără seriale ca „Umbre” , „One True Singer” sau „RUXX” , care a fost lansat în urmă cu doar 4 luni, odată cu lansarea HBO MAX la noi în țară. Echipele implicate în realizarea acestor seriale au făcut o petiție către CEO-ul Discovery prin care-i cer acestuia să revină asupra deciziei care „șterge o parte a istoriei noastre recente„.
- Vin zile toride în România. În loc să înverzească orașele, autoritățile se pregătesc să stropească asfaltul – efect de saună garantat! Asta în timp ce țările din vest taxează risipa de apă.
- Vă avertizăm să nu mai avertizați nimic! Așa se pot traduce amendamentele aduse de comisia juridică la legea avertizorilor de integritate.
- Petrecerea s-a terminat. AirBNB schimbă legea cazărilor. Nu mai ai voie să ridici paharul după ce apune soarele.
- Aglomerație cum nu s-a mai văzut în ultimii 20 de ani în Portul Constanța. Nu te bucura prea tare, nu am crescut noi brusc exportul. Războiul din Ucraina e de vină – Portul Odessa nu mai este funcțional, așa că toate schimburile se fac acum prin portul Constanța, unde nu mai este loc să arunci un ac.
- A băut, dar a și condus. Florin „Superman” Cîțu a băut în Statele Unite și a condus în Romania Guvernul și PNL-ul. Acum partidul i-a cerut să predea carnetul de șef al Sentaului.
- Rămâne cum a stabilit Uniunea Europeană: vrea – nu vrea, poate – nu poate, România trebuie să treacă la mașini electrice din 2035.
- Și… miliardarii intră în burn-out. A obosit să facă miliarde și vrea să stea restul vieții pe plajă – „Am vârsta lui Musk, eu imi permit sa ies la pensie”.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri