Felix Damian, Răzvan Țupa și Cosmin Dragomir – jurnalist culinar, Co-inițiator al Legii Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului sunt în juriul de astăzi.
- Ce-ți doresc eu ție, Românie? Să revii pe calea cea bună. Doi din trei români cred că țara noastră e pe un drum greșit, din cauza guvernanților. Unul din trei tineri sub 30 de ani trăiește la limita sărăciei sau excluziunii sociale. Astea sunt cifrele cu care Comisia Europeană încearcă să ne pună pe drumul corect.
- Doamna Vulpe, Domnule Lupu, domnișoară Ursu, sunteți așteptați mâine, de ziua animalelor la Muzeul Antipa. Ai nume de animal, intri gratis. Așa ne anunță administratorii muzeului.
- Cu televizorul sărăcesc poporul! Hotelurile, restaurantele și terasele din Qatar nu transmit meciurile de la mondial, deși țara e gazda ediției de anul acesta. Deținătorii de drepturi sunt de vină – cer aproape 30 de mii de euro de la cei care vor să le ofere fotbal clienților.
- Am început anul universitar – fără ministru la educație și cu profesori mai puțini. Câmpeanu a demisionat, dar rămâne șeful Consiliului Național al Rectorilor. Cine îl contestă – in seara asta la Știu.
- Programul Prima Casă de Peste 80 de Milioane de dolari a fost demarat în Dubai. Pentru că nici o bancă nu i-a dat credit, cumpărătorul a plătit cu bani cash.
- Mitul pescarilor mincinoși a fost confirmat la campionatul Statelor Unite – Campionii au indopat peștii cu bile de plumb ca să tragă greu la cântar.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri