Sunt, din nou, o mamă singură. Am crezut că mi-am învățat lecția. Dar avem atât de multe de lecții de învățat pe lumea asta. Am crezut că la 30 și ceva de ani știu exact ce îmi doresc de la viață și de la bărbatul de lângă mine. Am făcut o listă cu toate calitățile pe care vreau să le aibă. M-am asigurat că le trec pe toate și că nu mai repet greșelile pe care le-am făcut cu fostul soț. Lista cu calități era completă, perfectă. Știam foarte clar ce vreau. Dar am omis ceva.
Advertisment
Nu am trecut pe listă și defectele. Pentru că nimeni nu e perfect, dar e important să găsești pe cineva care are niște defecte cu care poți trăi. Am realizat că nu mă cunoșteam suficient și nu știam suficient de bine ce bărbat îmi doresc lângă mine. Era iubitor, fidel, tandru, generos, politicos, muncitor, se purta frumos cu mine și cu fetița mea, dar în timp i-am descoperit și niște defecte cu care am realizat că nu pot să trăiesc. Niște defecte pe care le-a ținut bine ascunse până când m-a strâns cu ușa. Sau asta a crezut el. I-am permis să intre în viața copilului meu, știind că nu vreau sub nicio formă să mai treacă printr-o despărțire. Ne-am și căsătorit. Și atunci și-a dat voie să îmi arate și defectele. Pentru că s-a simțit sigur pe el și pe relația noastră. Gata, ne-am căsătorit, gata, nu vrea să se mai despartă de mine ca să nu sufere copilul. Te înșeli! Mai bine singură, decât cu cineva lângă care să nu pot să trăiesc. Copilul nu o să mai treacă prin aceeași traumă, plus că o să am grijă să îi livrez o poveste frumoasă despre cum o să fie viața noastră fără el și cum o să mai luăm încă un cățel. Plus că nici ea nu îl mai suporta, deci o să fie bine. Sunt sigură!