Nu se teme de nimic

Unii oameni se tem de singurătate, alții se tem de înălțime, însă George King, practicant de sporturi extreme, nu se teme de nimic. La doar 19 ani, englezul s-a cățărat cu mâinile goale pe Turnul Agbar din Barcelona, înalt de 144 de metri. Dacă la urcare George n-a simțit nici frigul și nici zgârieturile din palme, la coborâre i-a trecut un gol prin stomac. Poliția catalană l-a întâmpinat pe neînfricatul George la poalele zgârie-norului și l-a arestat pe loc.

Copii fericiți

Nici Leo Messi nu se bucură de reușitele sale de pe teren, așa cum o fac copiii lui. Mateo și Thiago Messi aproape că au plans de fericire la golul pe care l-a dat tatal lor în meciul Granada – Barcelona, cu scor 0-4 pentru catalani. Băieții starului argentinian au trăit atât de intens momentul, de parcă chiar ei ar fi înscris din lovitura liberă, în finalul primei reprize.

„Triple-double” la 19 ani

Baschetbalistul LaMelo Ball, debutantul echipei Charlotte Hornets, este cel mai tânăr jucător din NBA căruia îi iese un triple-double. În doar 31 de minute de joc cu Atlanta Hawks, americanul de 19 ani a înscris 22 de puncte, a făcut 12 recuperări și a dat 11 pase decisive. Performanța lui Ball se datorează jocului „21”: baschetul de stradă la care îi provoca mereu pe frații săi.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Fotbal pe zăpadă

Nu doar madrilenii s-au bucurat de zăpada care a căzut în week-end peste capitala Spaniei, ci și jucătorii lui Real Madrid. Înainte de meciul cu Osasuna, galacticii și-au pasat între ei bulgări mari de omăt. Egalul cu codașa din La Liga nu l-a afectat pe Sergio Ramos. Odată ajuns acasă, căpitanul Realului și-a scos familia la o tăvăleală prin fulgii de nea.

Movie time

Floyd Mayweather nu poate să se uite la filme clasice dacă nu o face cu stil. Fostul boxer American s-a bucurat de pelicula Scarface direct din piscina vilei sale. Fiindcă totul trebuie făcut ca la carte, „Money” a înlocuit popcorn-ul și sucul cu struguri și un pahar de vin.