• Kevin Spacey este aşteptat din nou joi la Londra pentru o audiere pregătitoare în faţa justiţiei britanice, în urma unor acuzaţii de agresiune sexuală formulate de trei bărbaţi.
  • În vârstă de 62 de ani, Kevin Spacey a pledat nevinovat în cazurile de agresiune sexuală.
  • Câştigătorul a două premii Oscar, Kevin Spacey a dat anterior o declaraţie pentru Good Morning America în luna mai, în care a spus că este încrezător că îşi poate dovedi nevinovăţia.

Actorul Kevin Spacey a pledat nevinovat pentru cinci acuzaţii de agresiune sexuală asupra unor bărbaţi, în prima sa înfăţişare la Old Bailey din Londra, potrivit BBC.

În vârstă de 62 de ani, Kevin Spacey a pledat nevinovat în cazurile de agresiune sexuală.

Actorul a purtat, în faţa instanţei, un costum albastru deschis şi a răspuns „nevinovat” atunci când i s-a citit fiecare capăt de acuzare.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Acuzaţiile au fost formulate în urma unei analize a probelor adunate de Poliţia Metropolitană.

Spacey a fost acuzat de două capete de acuzare pentru agresiune sexuală asupra unui bărbat, acum în vârstă de 40 de ani, în Londra, în martie 2005.

De asemenea, el a fost acuzat de o acuzaţie de agresiune sexuală şi de o acuzaţie de a determina o persoană să se angajeze într-o activitate sexuală fără consimţământ asupra unui bărbat, în prezent în vârstă de 30 de ani, în august 2008, la Londra.

Cea de-a patra acuzaţie de agresiune sexuală a fost adusă unui alt bărbat, care are în prezent tot 30 de ani, în aprilie 2013, în Gloucestershire.

Câştigătorul a două premii Oscar, Kevin Spacey a dat anterior o declaraţie pentru Good Morning America în luna mai, în care a spus că este încrezător că îşi poate dovedi nevinovăţia.

El a jucat în filme precum Seven, LA Confidential, American Beauty şi Baby Driver, precum şi în serialul Netflix House of Cards.