Angoulême, orașul din Franța în care nu ai voie să stai în spațiile publice

Joc de glezne. În orașul Angoulême, din Franța, oamenii sunt obligați prin lege să facă mișcare.

Primarul le-a interzis oamenilor să stea în spațiile publice din oraș, nici în picioare, nici așezați, nici întinși. Oamenii trebuie să meargă sau să se comporte adecvat.

Primarul spune că sunt vizate grupurile de oameni care beau alcool, fac gălăgie sau sunt violente. Legea e valabilă un an și sunt vizate 200 de zone din oraș. Cei care nu o respectă pot primi o amendă de până la 150 de euro.

Decretul urmărește să le reamintească oamenilor să dea dovadă de „bune maniere și civilizație”, precum și să „ajute oamenii să se simtă mai în siguranță și să combată violența și alcoolismul”, a declarat Jean-Philippe Pousset, viceprimarul orașului Angoulême, pentru Le Parisien.

Pousset a declarat pentru Franceinfo că decretul vine ca urmare a mai multor plângeri trimise la primărie de către comercianți și locuitori din zonă ca răspuns la grupurile de persoane în stare de ebrietate care „tulbură liniștea publică”.

Citește și:

Exit mobile version