- Polițiștii au găsit într-un container în Portul Constanța droguri de 60 de milioane de euro
- Este cea mai mare captură de pastile de Captagon și hașiș din istoria Poliției Române
- Drogurile erau ascunse între săpunuri organice
Descoperirea a fost făcută după ce în Portul Constanța a ajuns o navă ce transporta două containere, cu 40 de tone de produse nealimentare, trimise din Portul Latakya, Siria, și care ar fi tranzitat Turcia.
În urma unui control făcut de polițiști și procurori, în unul dintre cele două containere au fost descoperite, ascunse, 1.480 de kilograme de hașiș și 751 de kilograme de pastile de captagon, adică peste 4 milioane de pastile.
Valoarea de piață a drogurilor este de aproximativ 60 de milioane de euro.
Este cea mai mare captură de pastile de Captagon și hașiș
Drogurile ar fi fost ascunse între marfa legală, astfel încât să se evite descoperirea acestora prin mijloace tehnice specifice de detectare a acestor substanțe, susțin polițiștii.
„Marfa de acoperire era săpun organic cu o densitate foarte mare, care avea menirea de a masca drogurile ce se aflau între cutiile de carton ce conțineau săpun. Comprimatele de tip captagon, uzual, au un conținut ridicat de amfetamină”, potrivit Poliției Române.
- Trei cetățeni chinezi au fost arestați pentru contrabandă cu aur, în Congo
- Macron și-a conturat viziunea pentru diplomația globală în 2025 și susține că Trump are „un aliat solid în Franța”
- Epidemia de gripă cuprinde Europa. Adrian Marinescu: „Suntem în plin sezon de infecții respiratorii”
- Melania Trump va fi subiectul unui documentar regizat de Brett Ratner. Unde va putea fi vizionat
- Globurile de Aur 2025. Cum arată lista completă a câștigătorilor celor mai importante premii