- Trei hotărâri de guvern prin care se prelungea starea de alertă în mod abuziv și nefundamentat au fost anulate de Curtea de Apel Cluj-Napoca.
- Decizia poate fi însă atacată cu recurs.
- Între timp, România a ajuns exemplu de „Așa nu” la nivel de UE. Rata de vaccinare e la 33%, la jumătate față de media Uniunii Europene.
Curtea de Apel Cluj a anulat, în prima instanță, hotărârile de Guvern care impun certificatul verde și continuarea stării de alertă. Acțiunea în instanță a fost inițiată de doi avocați, anunță europarlamentarul PNȚCD Cristian Terhes.Europarlamentarul a prezentat pe Facebook decizia Curții de Apel Cluj.
„Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții …. împotriva pârâților GR și MAI. Anulează în întregime HG 826/5 august 2021, HG 932/9 septembrie 2021 și HG 990/17 septembrie 2021. Respinge capătul privind acordarea de daune morale”, scrie în decizia Curții de Apel.
Acțiunea a fost inițiată de avocații Mikolt Kapcza și Gabriel Marin. Decizia a fost luată marți și poate fi atacată în termen de 15 zile.
„Aceasta hotărâre poate fi atacată cu recurs. Dacă anularea rămâne definitivă, dat fiind că DEJA s-au încălcat în baza acestor acte foarte multe drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, întregul Guvern este grup infracțional organizat ce a comis infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Camera Deputaților are obligația să respingă abjecția impunerii Certificatului Verde Digital și să redea românilor dreptul să-și exercite libertățile fără condiționari”, a anunțat, pe Facebook, Cristian Terhes, europarlamentar PNTCD.
Certificatul verde este folosit în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie. Noile norme prevăd că activitățile sunt permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane: vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul copiilor sub 6 ani.