- „Fabrica de permise de la Suceava” se învârtea în jurul a doi ofițeri de poliție
- „Fabrica” de permise și-a „închis” porțile
- Anchetatorii au cerut arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a lui Mihai Martin şi Radu Ionuţ Obreja
„Fabrica de permise de la Suceava” se învârtea în jurul a doi ofiţeri de poliţie: Mihai Martin, de la Serviciul Anticurupţie Suceava – nume conspirativ „Lanţuri”, şi Radu Ionuţ Obreja, şef la SPCRPCIV Suceava. Membrii reţelei primeau bani, case şi maşini de lux din mita pentru permisul auto.
Potrivit referatului de arestare al celor doi ofiţeri, Mihai Martin, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava, este acuzat de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (4 acte materiale), de favorizarea făptuitorului, luare de mită şi acces ilegal la un sistem informatic.
Mihai Martin și Radu Ionuț Obreja. Cine sunt ei ?
Radu Ionuţ Obreja, ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şef, era şef al Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi este cercetat pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, dare de mită, complicitate la luare de mită.
Probatoriul administrat în cauză a stabilit modul în care cei doi au creat un adevărat sistem, existând o practică generalizată prin care obţinerea permisului de conducere în Suceava era condiţionată de primirea de bani sau alte foloase.
Astfel, Mihai Martin, din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, se ocupa de scurgerea constantă a unor informaţii nedestinate publicităţii în posesia cărora intra în virtutea funcţiei pe care o ocupă, către Radu Ionuţ Obreja, ofiţer de poliţie cu funcţie de conducere în cadrul Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCÎV Suceava. Acesta era, la rândul său, exponentul unei grupări infracţionale constituită din lucrători care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei instituţii.
Aceşti lucrători se ocupau unor infracţiunile de corupţie, care generau venituri ilicite importante. Practic, aceştia condiţionau promovarea examenelor pentru obţinerea permisului de conducere (atât cel practic, cât şi cel teoretic), de către persoanele interesate, contra unor sume de bani remise cu titlu de mită.
În acest sens, lucrătorii din cadrul SPCRPCÎV Suceava condiţionau prin intermediul instructorilor şi a administratorilor şcolilor de şoferi unde erau înscrişi pentru cursuri cei care doreau permisul de conducere.
Probele împotriva lor
În probatoriu se arată că informaţiile care au făcut obiectul divulgărilor de către ofiţerul anticorupţie şi pentru care acesta din urmă a întreprins eforturi pentru a le afla se referă la anchetele penale aflate în desfăşurare la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava, având ca obiect activitatea infracţională de corupţie desfăşurată la nivelul SPCRPCÎV Suceava (date referitoare la autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică, la autorizarea unor investigatori cu identitate acoperită, stadiul cercetărilor etc.), precum şi la conţinutul unor sesizări primite la nivelul Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava sau iminenţa organizării de către organele de urmărire penală a unor acţiuni de constare în flagrant a unor infracţiuni de corupţie, care ar fi putut periclita activitatea infracţională de corupţie desfăşurată la nivelul SPCRPCÎV Suceava.
Divulgarea acestor informaţii nedestinate publicităţii de către ofiţerul de poliţie Mihai Martin din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, denumit conspirativ „LANŢURILE” de către şeful Compartimentului Regim Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCÎV Suceava, Radu Ionuţ Obreja, a urmărit, arată anchetatori, vulnerabilizarea şi compromiterea unei anchete de amploare aflate în desfăşurare, scopul fiind atât acela al obţinerii de foloase materiale necuvenite de către ofiţerul de poliţie menţionat.
Acesta ar fi primit la schimb un autoturism de teren, cât şi asigurarea protecţiei juridice a activităţii infracţionale de corupţie desfăşurată la nivelul SPCRPCÎV Suceava, generatoare de venituri ilicite importante, lucrătorii din cadrul acestei instituţii devenind proprietarii unor autoturisme de lux, case de vacanţă, apartamente pe litoralul românesc şi alte imobile de mare valoare.
Practic, toţi cei care participau la aceste infracţiuni aveau un nivel de trai cu mult peste cel care poate fi justificat din veniturile dobândite legal.
Oamenii legi au obţinut probe care demonstrează s-a încercat compromiterea anchetei DNA, după e s-a aflat de existenţa unor investigatori sub acoperire. Practic, urmărire penală în cauză a fost mult îngreunată, din cauza faptului că persoanele vizate de cercetări, cunoscând că au fost autorizaţi investigatori sub acoperire pentru efectuarea unor activităţi la şcolile de şoferi, au verificat domiciliul declarat al unuia dintre investigatori şi s-au avertizat reciproc să fie precauţi în interacţiunea cu acesta, protejându-şi astfel activitatea infracţională desfăşurată.
De asemenea, au fost surprinse două momente în care ofiţerul de poliţie Mihai Martin a abordat, în mod separat şi în lipsa altor persoane, doi colegi de-ai săi care au fost delegaţi să desfăşoare activităţi în dosarul penal deschis de DNA Suceava, încercând să afle detalii cu privire la măsurile autorizate în cauză.
Tot cu această ocazie, a rezultat faptul că abordarea de către ofiţerul de poliţie Mihai Martin a colegilor săi care au fost delegaţi să desfăşoare activităţi în dosarul penal în care se efectuează cercetări cu privire la activitatea infracţională de corupţie desfăşurată la Compartimentul Înmatricularea şi Evidenţa Vehiculelor din cadrul SPCRPCÎV Suceava a avut loc în contextul protecţiei pe care ofiţerul de poliţie i-o acorda lui Obreja.
Totodată, a fost surprins un alt moment în care ofiţerul de poliţie Mihai Martin încerca să afle, sub aparenţa unei simple discuţii colegiale, de la ofiţerul de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie, care fusese delegat să efectueze activităţi procedurale, detalii cu privire la măsurile de supraveghere tehnică care se efectuau în acea cauză (dacă mai sunt mandate de supraveghere tehnică în curs, dacă tehnica funcţionează la parametri normali, când se preconizează o acţiune).
Demersul ofiţerului de poliţie ar fi făcut parte din acelaşi tipar al culegerii de informaţii care prezintă interes pentru acordarea protecţiei juridice a activităţii infracţionale de corupţie desfăşurată de ofiţerul de poliţie Radu Ionuţ Obreja. .
De asemenea, în 14 septembrie, la ora 09.42, o persoană a sunat la linia verde anticorupţie 0800.806.806, gestionată de Direcţia Generală Anticorupţie, şi, fără a-şi declina identitatea, motivând că îi este frică, i-a comunicat operatorului că un prieten de-al său, care urma să susţină proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere în ziua următoare, i-a dat sau urmează să-i dea patronului de la şcoala de şoferi suma de 300 de euro pentru a-i facilita promovarea probei practice din data de 15 septembrie 2020, intervenind pe lângă poliţiştii din cadrul SRPCIV Suceava.
Pentru justificarea apelului, acesta a motivat operatorului că este deranjat de faptul că persoane care nu ştiu să conducă, obţin permisul de conducere.
Urmare a divulgării acestor informaţii obţinute în virtutea funcţiei pe care o ocupă, de către ofiţerul de poliţie Mihai Martin către şeful Compartimentului regim permise de conducere şi examinări, Radu Ionuţ Obeja, acesta din urmă l-a avertizat pe cel care avea rol esenţial în activitatea infracţională de corupţie derulată în mod constant la nivelul SPCRPCÎV Suceava şi astfel s-a făcut legătura cu un cursant care urma să susţină proba practică a examenului de obţinere a permisului de conducere la data de 15 septembrie, iar în continuare a efectuat demersurile în vederea restituirii către acesta din urmă a sumelor de bani primite cu titlu de mită pentru agentul examinator, comunicându-i cursantului că a fost denunţat de un „duşman de al său” şi avertizându-l să aibă grijă ce vorbeşte, întrucât „îi e ascultat telefonul”.
În paralel, ofiţerul de poliţie Radu Ionuţ Obreja l-a avertizat, cu privire la aceleaşi aspecte şi pe agentul planificat să-l examineze pe cursantul, pentru care era destinată suma de bani oferită de candidat cu titlu de mită, instruindu-l să-l declare respins într-o manieră categorică, de natură a înlătura orice suspiciuni cu privire la persoana examinatorului. Un pretext oferit cu titlu de exemplu de Obreja era nerespectarea semnificaţiei culorii roşie a semaforului.
Închiderea „fabricii”
Din verificările efectuate de anchetatori a rezultat că Radu Ionuţ Obreja, fiind avertizat de către ofiţerul de poliţie Mihai Martin despre apelul la TELVERDE, a interogat fără drept baza informatizată de date a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor pentru afla datele de identitate ale candidatului vizat de apelul telefonic, iar pentru a da aparenţa de legalitate a demersului a menţionat motivul interogării ca fiind „generare programator” .
În schimbul protecţiei oferite, ofiţerul de poliţie Mihai Martin, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava i-a solicitat numitului Radu Ionuţ Obreja un autoturism de teren cu titlu de mită, solicitarea fiind acceptată de Obreja.
În perioada următoare, Martin a făcut demersuri pentru dotarea autoturismului de teren marca Suzuki Grand Vitara, primit cu titlu de mită de la ofiţerul de poliţie şi, ulterior, oferit cu titlu gratuit unei alte persoane,.
Anchetatorii au cerut arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a lui Mihai Martin şi Radu Ionuţ Obreja.