• Parchetul European spune că „în situația unei hotărâri de condamnare, camera are în vedere printre altele cuantumul pedepsei stabilite în comparație cu pedepsele aplicate în alte dosare pentru fapte similare, poziția procesuală a inculpatului și existența unor cauze de reducere a pedepsei”

Parchetul European, condus de procurorul șef Laura Codruța Koveși, a răspuns în această seară unei solicitări oficiale în care i se cerea un punct de vedere cu privire la dosarul EPPO în care este vizat omul de afaceri Cătălin Hideg, dosar aflat în fază de judecată pe rolul instanțelor din România.

Parchetul European a fost întrebat oficial dacă a formulat apel în dosarul Hideg după decizia din februarie 2022 a Tribunalului București, iar dacă n-a formulat apel la decizia Tribunalului București să precizeze motivele deciziei.

Șeful de comunicare al EPPO, dna. Tine Hollevoet, a răspuns astfel:

Recomandări

NU AJUNG ACASĂ!
TRUMP O ATACĂ PE CHENEY
SARKOZY E CONDAMNAT
USR VREA DEMISIA
IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA


„În conformitate cu prevederile art. 36 alin 7 din Regulamentul EPPO, competența de a formula apel împotriva hotărârii pronunțate de o instanță de judecată aparține Camerei Permanente care monitorizează cazul și care este compusă din trei procurori europeni din alte state membre decât cel unde este instrumentat dosarul.

În situația unei hotărâri de condamnare, camera are în vedere printre altele cuantumul pedepsei stabilite în comparație cu pedepsele aplicate în alte dosare pentru fapte similare, poziția procesuală a inculpatului și existența unor cauze de reducere a pedepsei”.

Cătălin Hideg a fost acuzat de EPPO, în octombrie 2022 de folosire de documente false și spălare de bani, într-un dosar legat de fraudă cu fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro.

Acesta a fost primul caz investigat de EPPO în România.

Ulterior, pe 16 februarie 2024, Tribunalul București l-a condamnat pe Cătălin Hideg la 4 ani de închisoare cu executare.

În acest dosar, doar Cătălin Hideg a formulat apel, nu și EPPO, așa cum arată portalul instanțelor de judecată din România. Dosarul EPPO în cazul Hideg se află în prezent pe rolul judecății Curții de Apel București.

Omul de afaceri Cătălin Hideg a susținut, inclusiv public, dar și într-un denunț la DNA că – după ce a intrat în contact cu Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă și Dan Tocaci – i-au fost ceruți 600.000 de euro pentru „optimizarea” dosarului său de la EPPO aflat pe rolul Justiției române.

Omul de afaceri a declarat că din cei 600.000 de euro, ar fi remis suma de 100.000 de euro.

În prezent, DNA anchetează cazul – punându-i pe Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă și Dan Tocaci – sub acuzare pentru trafic de influență și sub măsura preventivă a controlului judiciar sub cauțiune.

Menționată în discuțiile dintre inculpați este și Laura Codruța Koveși, șefa EPPO, structură care-i făcuse dosarul lui Cătălin Hideg.

Dan Tocaci vorbește chiar de influența pe care Florian Coldea ar avea-o asupra fostei șefe a DNA:

„(…) H.R.C.: …dat la unii care nu știu ce… Cică spunea omu’ acolo… A început să spu…

T.D.V.: Deci …[neinteligibil]…  Ăsta este, cum să spun eu… Când vrei, când vrei, să nu te mai… E o chestie, când vrei:  „Dă, mă, ce vrei că nu mă interesează. Dă ce vrei.”. Când… Ci… cine să-i facă ceva? Păi, el dacă te apucă să deschidă 2-3 vorbe că… cade România. Din două… dă două drumuri… două ă… dă 2-3 direcții, cade România, pe safety. M-ai înțeles?

H.R.C.:Hai noroc! Noroc! …[râde]…

T.D.V.: M-ai înțeles?

H.R.C.: Cine dracu’ să mai cadă, mă DANE? Nu vezi, că acum cad ei, mă DANE.

T.D.V.: Păi, nu cad ei. Păi, gândește-te ce conexiuni au. Au Uniunea Europeană… cu KOVESI, cu alea…

H.R.C.: Păi, mai au, mă DANE?

T.D.V.: KOVESI dacă face așa, se… se duce peste ea, ce crezi că… De ce crezi că… Au o putere fantastică. Da’ îi lasă în pace, îți spun eu.(….)”

„(…) H.R.C.: N-or mai avea putere, frate.

T.D.V.: N-are cum să nu aibă putere, mă. Îi are pe toți la mână.

H.R.C.: Nu-i mai ascultă nimeni.

T.D.V.: Nu e chiar așa. Nu e chiar așa.(…)”  

Și Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a lui Coldea, a vorbit de Laura Codruța Koveși.

D.D: Adică putem să mergem jos cu voioșie …[neinteligibil]… Dar trebuie să se întâmple ceva din momentul ăsta… Ei, oricum, de la 10 ani așa cât visa madame… s-a dus către… mai… adică el putea să dea 2 ani și 3 luni pe fiecare faptă. A dat 3 ani, adică a adăugat…

H.R.C.: Da. N-a dat …[neinteligibil]… n-a dat …[neinteligibil]…

 D.D: Ca să nu fie…în ton…

H.R.C.: Dar de ce…

D.D.:…partea de jos, partea de jos.

H.R.C.: Da. Nu. Cred că a făcut… Mai mult de atât nu știu dacă putea, adică…

D.D:  Dom’le! Bine, ăsta… ca să înțelegeti, deci ăsta i-a fost student lu’… DORU. Deci a fost unul dintre studenții lui buni, care chiar știe carte, știe meserie. A făcut un compromis absolut rezonabil. Adică repet e… dacă putea să meargă pe maxim, dacă voia să meargă pe maxim, putea să dea fără …[neinteligibil]… că nu dă. 10 ani putea să dea. 10 ani cu un spor și cu asta… ieșeau 12 ani, 12 ani, da.

H.R.C.: Am întâlnit o expresie acolo, la un moment dat a zis că…

D.D: Haideți că a fost elegant.

H.R.C.: A zis că inteligența sau cel puțin școala nu ar fi permis oricui să facă asemenea…

D.D: Vă admiră!(…)”.

Citește și