• Un nou proiect de lege propune ca deținuților să li se reducă pedeapsa cu cel puțin două luni pentru donarea de măduvă osoasă sau de organe.
  • Împreună cu noul program, ar urma să fie înființat un comitet compus din cinci membri responsabili de supravegherea sistemului.
  • În SUA există 104.413 persoane care așteaptă un transplant de organe.

Deținuții din Massachusetts ar putea avea în curând posibilitatea de a beneficia de o reducere a pedepsei în schimbul donării de organe sau de măduvă osoasă, dacă o lege propusă va fi adoptată în statul american.

Un nou proiect de lege cu scopul de a stabili un program de donare de organe în cadrul departamentului penitenciar al statului a fost propus de doi parlamentari de stat – ambii democrați. În cazul în care legea va fi adoptată, programul va permite persoanelor încarcerate eligibile să obțină o reducere de cel puțin 60 de zile și de cel mult 365 de zile a duratei pedepsei la care au fost condamnate”. Împreună cu noul program, ar urma să fie înființat un comitet compus din cinci membri responsabili de supravegherea sistemului.

Comitetul ar urma să decidă, de asemenea, cu privire la standardele de eligibilitate pentru persoanele încarcerate interesate de program și cantitatea de măduvă osoasă și de organe donate pentru a obține o comutare a pedepsei”.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

În prezent, Biroul Federal al Penitenciarelor din SUA permite donarea de organe de către deținuți doar dacă beneficiarul este un membru al familiei lor apropiate, dar multe închisori de stat, inclusiv cele din Massachusetts, nu au nicio cale de donare de organe sau de măduvă osoasă. Niciun stat nu permite donarea de organe de la deținuții executați, chiar dacă aceștia au fost înregistrați ca donatori de organe.

Potrivit United Network for Organ Sharing (UNOS), în prezent, în SUA există 104.413 persoane care așteaptă un transplant de organe, dintre care 58.970 se află pe o listă de așteptare activă.

Judith Garcia, reprezentantul democrat al statului Massachusetts din districtul 11 din Suffolk și co-sponsor al proiectului de lege, a declarat că proiectul de lege ar restabili autonomia corporală a persoanelor încarcerate, oferind posibilitatea de a dona organe și măduvă osoasă” și ar recunoaște deciziile donatorilor încarcerați prin oferirea de sentințe reduse”.