DIICOT redeschide ancheta „10 august”. Vizați: șefi ai Jandarmeriei și fostul prefect al Capitalei, Speranța Cliseru

10-august

Prefectul Capitalei, Speranta Cliseru, este audiata in legatura cu evenimentele din timpul mitingului diasporei desfasurat in 10 august, de catre membrii Comisiei pentru Aparare a Senatului, marti 25 septembrie 2018. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

DIICOT a dispus redeschiderea urmăririi penale față de foștii șefi ai Jandarmeriei, dar și față de prefectul Capitalei de la acel moment, Speranța Cliseru. Decizia procurorilor vine după admiterea plângerilor depuse de şase persoane în acest caz.

Anunțul DIICOT de redeschiderea a cercetărilor a venit la două zile după decizia propriu-zisă. Mai exact, redeschiderea cauzei s-a dispus în 14 aprilie, iar comunicatul de presă a fost transmis pe 16 aprilie, dupa ora 21.00 și după ce Curtea de Apel București a anunțat decizia de redeschiderea a anchetei penale.

Ce au dispus procurorii DIICOT

Anchetatorii au decis redeschiderea urmăririi penale:

Procurorii DIICOT au menținut soluția de clasare dispusă cu privire la celelalte fapte, dar și:

Curtea de Apel a dispus reluarea anchetei, după contestația unui protestatar

Anterior comunicatului DIICOT, în cursul zilei de vineri, Curtea de Apel Bucureşti a dispus redeschiderea anchetei în cazul foştilor şefi ai Jandarmeriei. Decizia a venit după ce judecătorii au admis plângerea lui Ioan Crăciuneanu, unul dintre manifestanții din 10 august. El a fost gazat și accidentat la picior cu o grenadă de mână cu efect lacrimogen.

Judecătorii Curții de Apel București (CAB) au dispus, astfel reluarea cercetărilor penale prin admiterea plângerii depusă de Crăciuneanu împotriva ordonanței DIICOT de clasare a cauzei, în 26 iunie 2020.

Instanța din Capitală a deființat, prin sentința de vineri, ordonanţa nr. 2122/D/P/2019 din data de 26.06.2020 a DIICOT în privinţa soluţiilor de:

Circuitul dosarului „10 august”

La începutul lunii martie, Tribunalul București a respins cererea DIICOT privind dosarul „10 august”. Astfel, ancheta DIICOT în cazul șefilor Jandarmeriei rămâsese închisă în acel moment.

Dosarul „10 august” a fost clasat de DIICOT în iunie, anul trecut. Printr-o ordonanța din data de 26 iunie, procurorii au dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale și declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale pentru purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, constând în aceea că „în data de 10.08.2018, începând cu ora 18.00, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din municipiul Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

DIICOT a mai dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior Cazan Laurențiu Valentin, comisar şef de poliţie Chirică Mihai Dan, colonel Cucoș Gheorghe Sebastian și colonel Sindile Ionuț-Cătălin a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Ulterior, conducerea DIICOT a cerut redeschiderea urmăririi penale, însă Tribunalul Capitalei a decis sa respinga cererea.

Exit mobile version