Femeia care a provocat unul dintre cele mai grave accidente din istoria Turului Franței, sâmbătă trecută, a fost identificată și este interogată de poliție, relatează CNN.

Accidentul s-a produs la 45 de kilometri de la punctul de sosirea al primei etape a cursei – de la Brest la Landerneau – când o femeie care privea cursa de pe marginea drumului a ridicat o pancartă care a provocat accidentarea a zeci de cicliști.

Nu este clar ce a vrut să transmită prin afișul pe care scria „ALLEZ OPI-OMI!” în franceză și germană, care se traduce prin „Hai bunica și bunicul”. Potrivit imaginilor surprinse de camerele care au filmat incidentul, semnul l-a lovit pe ciclistul german Tony Martin, care se afla în vârful plutonului. Martin a căzut, ceea ce a dus la prăbușirea a zeci de alți cicliști aflați în spatele lui.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Autoritățile au postat pe Facebook un apel pentru a o găsi pe spectatoarea care a părăsit locul incidentului înainte de sosirea poliției. Duminică, jandarmeria Finistère a anunțat că a deschis o anchetă penală pentru „încălcarea deliberată a măsurilor de siguranţă şi provocarea unor răni care ar putea împedică pe cineva să lucreze până la trei luni”. Femeia ar putea primi până la doi ani de închisoare și o amendă de 35.000 de dolari.