• O indoneziancă a fost biciuită de 100 de ori, după ce a fost implicată într-un adulter. Partenerul său a fost pedepsit cu 15 lovituri de bici.
  • Grupurile pentru drepturile omului condamnă biciuirea publică ca fiind crudă, iar președintele indonezian, Joko Widodo, a cerut ca aceasta să înceteze.
  • Aceh este singura regiune din Indonezia cu populație majoritar musulmană, care impune legea islamică ce permite biciuirea pentru acuzații precum jocurile de noroc, adulterul, consumul de alcool și relațiile intime între homosexuali.

O femeie din Indonezia  a fost joi biciuită de 100 de ori, în urma comiterii unui adulter, în timp ce partenerul său a fost biciuit de 15 ori. Totul a avut loc în provincia indoneziană conservatoare Aceh. Președintele Indoneziei, Joko Widodo, a cerut ca această practică să înceteze, însă în Aceh ea continuă să fie folosită ca formă de pedeapsă.

Șeful diviziei de investigații generale a biroului procurorilor din East Aceh, Ivan Najjar Alavi a declarat că instanța a pronunțat o sentință mai aspră pentru femeia căsătorită după ce aceasta a mărturisit anchetatorilor că s-a implicat într-un adulter. Bărbatul cu care femeia a intrat în relații intime extraconjugale a negat acuzațiile, informează The Guardian.

Cum a fost tratată implicarea bărbatului în adulter de către judecători

Judecătorilor le-ar fi fost dificil să îl condamne pe bărbat deoarece acesta era șeful agenției de pescuit din East Aceh. Acuzatul este un bărbat căsătorit și, în apărarea sa, el a negat orice acuzație privind implicarea sa într-un adulter.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În timpul procesului, nu a recunoscut nimic, negând toate acuzațiile. Astfel, [judecătorii] nu sunt în măsură să dovedească dacă este vinovat”, a declarat joi șeful diviziei de investigații generale a biroului procurorilor din East Aceh, Ivan Najjar Alavi, conform The Guardin.

Ca pedeapsă alternativă, în schimb, judecătorii l-au găsit pe bărbatul căsătorit vinovat de „manifestarea afecțiunii față de o parteneră care nu este soția sa”, după ce cuplul a fost surprins de localnici pe o plantație de ulei de palmier în 2018.

El a fost condamnat inițial la 30 de lovituri de bici, dar apelul său de succes la curtea supremă Sharia din Aceh a redus sentința la 15. Flagelarea femeii a fost întreruptă pentru scurt timp pentru că aceasta nu a putut suporta durerea, potrivit unui reporter AFP aflat pe teren.

Un alt bărbat condamnat pentru că a întreținut relații sexuale cu un minor a fost, de asemenea, biciuit de 100 de ori joi.

Bărbatul va face 75 de luni de închisoare pentru această infracțiune, după ce a fost biciuit, potrivit procurorilor.

Zeci de persoane au urmărit, înregistrat și postat pe rețelele de socializare biciuirea de joi, un spectacol criticat de grupurile pentru drepturile omului, dar care atrăgea în mod regulat sute de persoane înainte de pandemie.

O singură țară, legi aplicate diferit în funcție de regiune

Spre deosebire de restul națiunii, Aceh respectă legea religioasă, ca parte a unui acord de autonomie încheiat în 2005 cu guvernul central, care a pus capăt unei insurecții separatiste care a durat zeci de ani.

Grupurile pentru drepturile omului condamnă biciuirea publică ca fiind crudă, iar președintele indonezian, Joko Widodo, a cerut ca aceasta să înceteze. Cu toate acestea, ea se bucură de un sprijin puternic în rândul populației din Aceh.

Aceh este singura regiune din Indonezia cu populație majoritar musulmană care impune legea islamică ce permite biciuirea pentru acuzații precum jocurile de noroc, adulterul, consumul de alcool și relațiile intime între homosexuali.