Fraude prin metoda „OLX”. Anchetatorii au găsit peste 15.000 de cartele prepay la suspecți

politisti la o perchezitie.

politie

Poliţiştii din Braşov fac cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârşirii a 31 de infracţiuni de fals informatic, 18 infracţiuni de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi 13 tentative la infracţiunea de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Din cercetările efectuate a reieşit că mai multe persoane, utilizând cartele telefonice prepay, ar fi contactat, prin intermediul unei reţele de socializare, diferiţi oameni care au postat pe un site de comercializare online anunţuri privind vânzarea unor produse.

„Sub pretextul că ar dori achiziţionarea acelor bunuri, cei în cauză ar fi comunicat vânzătorilor faptul că vor achita online contravaloarea produselor, sens în care ar fi trimis persoanelor vătămate link-uri către o pagină web, care reprezenta, în fapt, o copie fidelă a unui site de comercializare online şi le-ar fi solicitat acestora introducerea datelor aferente unui card bancar, unde ar fi trebuit efectuată plata”, se arată în comunicatul IPJ Braşov.

Astfel, această copie a site-ului de comercializare ar fi folosită pentru a obţine datele de identificare ale cardurilor bancare ale vânzătorilor, iar ulterior datele obţinute au fost folosite pentru realizarea unor tranzacţii neautorizate la diferiţi comercianţi online sau în aplicaţii de transfer bani.

Poliţiştii au făcut miercuri patru percheziţii domiciliare în Bucureşti la locuinţele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunilor, de unde au fost ridicate mai multe dispozitive electronice, 15.000 de cartele prepay, sigilate şi utilizate, precum şi alte mijloace de probă necesare continuării cercetărilor.

Exit mobile version