Începe procesul în care fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, este acuzat de finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2012

nicolas-sarkozy

nicolas-sarkozy

Procesul în care fostul președinte francez Nicolas Sarkozy este acuzat de finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2012 începe miercuri, la doar două săptămâni după ce el a fost condamnat, într-un alt dosar, tot pentru corupție, scrie AFP.

La 1 martie, fostul președinte al Franței, în vârstă de 66 de ani, a devenit primul șef al statului francez care a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi ani au fost cu suspendare, pentru corupție și trafic de influență.

Sarkozy se consideră nevinovat, spunând că este victima unui sistem judiciar răzbunător cu care a avut de-a face în timp ce era la putere, între 2007 și 2012.

Nicolas Sarkozy este acuzat că a cheltuit mai mult cu 20 de milioane de euro pentru campania electorală, față de cât prevede legea.

Banii au fost cheltuiți pentru mitinguri fastuoase în stilul celor din SUA în ultimele zile ale cursei electorale.

Procurorii spun că Srakozy a fost avertizat de contabili că nu poate depăși plafonul de 22,5 milioane de euro pentru cheltuielile dintre prima și a doua rundă de vot, dar fostul președinte al Franței a insistat să organizeze mai multe evenimente.

Anchetatorii spun că totalul cheltuielilor pentru al doilea tur de scrutin au ajuns la aproape 43 de milioane de euro (51 de milioane de dolari).

Pentru a ascunde cheltuielile, agenția de relații publice din spatele campaniei, Bygmalion, și oficialii din partidul lui Sarkozy au emis mai multe facturi false.

Fostul președinte spune că nu și-a dat seama de fraudă. Spre deosebire de alți inculpați din dosar, el nu este acuzat de fraudă, ci de infracțiunea de finanțare ilegală a campaniei.

Exit mobile version