Marius Oprea, dezvăluiri despre Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

Cei trei invitați ai lui Vlad Craioveanu de vineri seara au fost din domenii total diferite: un actor, un istoric și un fost ministru al Educației.

Andi Vasluianu, actor: „Dacă te uiți la ce se face afară și cât se investește în artă, noi suntem departe”

Primul invitat în platoul Aleph News a fost Andi Vasluianu, unul dintre actorii semnatari ai scrisorii deschise către autorități să deschidă teatrele, cinematografele și sălile de spectacole.

Vasluianu spune că încă nu a început să joace, din octombrie vor începe cele mai multe spectacole. Actorul e de părere că statul ar fi trebuit să se implice după această redeschidere și să plătească testele actorilor înainte de a urca pe scenă.

Dacă te uiți la ce se face afară și cât se investește în artă, noi suntem departe. Am lucrat afară, văd scriituri profunde, noi avem un minus că n-avem bani și toate scenariile sunt scrise în funcție de asta. Eu am avut baftă că am jucat foarte mult, sunt foarte multe spectacole de care sunt mulțumit, mărturisește Vasluianu.

Andi Vasluianu și-a amintit de un moment când a rămas mut în fața unui actor străin Bruno Ganz, la o scenă din filmul Tinerețe fără tinerețe, în regia lui Coppola.

Eram la masă mai mulți actori români și Bruno Ganz, când a intrat Coppola și l-a rugat să zică ceva. Când Ganz a început să vorbească, ne-a învăluit pe toți de la masă cu vocea lui, atunci am rămas mut.

Andi Vasluianu e un om căruia nu-i mai trebuie nimic, are tot ce-i trebuie, o familie foarte mișto. Mi-am găsit liniștea adevărată și nu-mi mai trebuie nimic, mă bucur de tot ce trăiesc.

Andi Vasluianu lucrează cu deținuți care vor să se facă actori

Actorul a amintit și de proiectul pe care îl face în închisori, lucrează cu deținuți pentru actorie, iar unii dintre ei s-au gândit că vor să se facă actori. Cred că aș fi mai bun pedagog decât sunt ca actor, spune Andi Vasluianu.

Ca sfaturi pentru cei care vor să se facă actori, Andi le-ar spune să nu uite niciodată de ce s-au apucat de meseria asta, el își amintește mereu că a început să fie actor ca să se descopere pe el, să învețe textul și să nu se lovească de mobile.

Marius Oprea, istoric: Dezvăluiri despre Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc

Cel de-al doilea invitat al lui Vlad Craioveanu a fost Marius Oprea, care a făcut dezvăluiri despre Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

După numirea în funcția de președinte executiv a Alexandrei Toader, „lucrurile au luat-o la vale”, Marius Oprea, care a lucrat acolo 7 ani ca detașat, a fost dat afară din Institut.

„Așa cum arată în momentul de față cercetarea la Institut este în beneficiul unei singure persoane, președintele executive al Institutului, care poate să dispună de această cercetare cum vrea. Alexandra Toader este o bună executantă a unor dispoziții. Se întâmplă niste aberații greu de imaginat într-o instituție publică”, spune Oprea.

Marius Oprea: Nu sunt pătimaș, eu nu vreau capul nimănui pe masă, vreau ca în țara asta comunismul să dispară și să trăim într-o democrație reală, nu într-un stat captiv în mâinile moștenitorilor Securității și al Partidului Comunist

Vlad Craioveanu: Înțeleg perfect, avem și niște răni de vindecat și încă nu sunt vindecate, iar acest Institut cu asta ar fi trebuit să se ocupe.

Marius Oprea: Da, din păcate, iată că nu se mai ocupă!

Daniel Funeriu: Legea Educației din 2012, biblioteci școlare virtuale și pandemie

Ultimul invitat de vineri seara a fost Daniel Funeriu. Fostul ministru al Educației a vorbit despre greșelile făcute de actualul guvern în această ultimă periodă.

Funeriu a amintit de Legea Educației din 2012 care prevedea înființarea unei Biblioteci școlare virtuale, astfel încât fiecare lecție să fie pusă pe internet și pandemia să nu ne mai prindă nepregătiți.

În legea Educației din 2012 se prevedea existența unei Biblioteci școlare virtuale. Din 2012 ar fi trebuit să existe în România această bibliotecă, ca fiecare lecție să fie disponibilă pe internet, ori acest lucru nu s-a întâmplat.

Ne-am trezit în această pandemie că trebuie să predăm online și nimic nu era pregătit. Dacă s-ar fi aplicat legea pe care am dat-o în mandatul meu, am fi avut și profesori bine pregătiți, și lecții online, lucrurile ar fi fost mult mai ușoare.

Eu aș fi început școala cel puțin cu două săptămâni mai devreme pentru că România are cel mai scurt an școlar din Europa, ai o materie pe care trebuie să o predai și evident că totul pare înghesuit, profesorii nu au timp s-o predea. Aș fi instaurat un control mult mai riguros la ceea ce se face la clasă, spune Funeriu.

Daniel Funeriu a dezvăluit că mâine ar testa toți profesorii din România și cine nu reușește să treacă de un standard minimal, afară.

Povestea asta cu meditațiile este o gogoașă umflată, o falsă profeție, o minciună pe care o băgăm pe gât oamenilor ca să-i ținem ocupați. Am trăit în Franța, Japonia, Statele Unite, Germania. În toate aceste țări există industrii ale meditațiilor, mult mai mari decât industria meditațiilor din România.

Meditații s-au dat, se vor da atâta timp cât vor exista copii. Pentru că sunt părinți care vor să dea o pregătire suplimentară copiilor, fie pentru că aceștia nu învață la școală, fie că vor să meargă la mari universități.

Nu meditațiile în sine sunt problema, ci promiscuitatea legată de meditații, faptul că vine copilul la tine în casă să îi dai meditații, faptul că dai meditații copilului de la clasă și îi dai o notă mai mare, faptul că fușterești materia ca să vină copilul să îi dai meditații, astea sunt lucrurile pe care trebuie să le evităm.

Faptul că sunt bani negri care nu sunt fiscalizați iarăși e o mare problemă. Nu meditațiile sunt problema, ci modul în care sunt date în România. Nu m-am izbit în activitatea de ministru de această mafie a meditațiilor, erau presiuni din alte zone, spune Funeriu.

Perioada de pandemie este o uriașă oportunitate de revalorificare a meseriei de profesor, Trebuie să facem ca profesorii să-și reinventeze meseria. România nu a fost niciodată într-o situație mai favorabilă!, consideră Daniel Funeriu.

Exit mobile version