Un centru de vaccinare şi patru cabinete medicale individuale din Prahova sunt bănuite de luare de mită pentru certificate false de vaccinare.
Poliţiştii din Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, fac joi 17 percheziţii domiciliare, toate în judeţul Prahova, în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti-COVID-19.
Percheziţiile vizează un centru de vaccinare şi patru cabinete medicale individuale, printre persoanele implicate fiind şi personal medical din cadrul acestor instituţii.
În acest caz se fac cercetări pentru luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals informatic şi uz de fals.
Potrivit Poliţiei Prahova, vor fi puse în executare 35 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor.
Comunicatul Poliției
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, efectuează 17 percheziții domiciliare, toate în județul Prahova, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid.
Activitatea vizează un centru de vaccinare și patru cabinete medicale individuale, printre persoanele implicate fiind și personal medical din cadrul acestor entități.
Faptele urmărite penal sunt de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals informatic și uz de fals.
Cu această ocazie vor fi puse in executare 35 de mandate de aducere emise pe numele suspectilor.
La activitatea menționată participă polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Prahova.