O nouă investigație despre otrăvirea lui Navalnîi: „Din dosar lipsește analiza biochimică de sânge”

În timp ce Aleksei Navalnîi rămâne după gratii, echipa lui a publicat o nouă investigație despre otrăvirea lui, în care arată cum regimul Putin încearcă să mușamalizeze cazul.

Potrivit investigației, dosarul medical al lui Navalnîi a fost falsificat. Pentru a face rost de actele medicale, doi
avocați ai echipei lui au mers la spitalul din Omsk. Acolo li s-a spus că dosarul este în arhivă. Au mers la arhivă și au spus că au aprobarea conducerii pentru a vedea documente, astfel au reușit să le obțină.

Maria Pevcih, șeful departamentului de investigații: „Mare a fost uimirea noastră, când am văzut că aceste două dosare medicale diferă. Dosarul pe care l-am obținut în mod oficial a fost redactat, corectat și din el au dispărut mai multe documente cheie. Din versiunea oficială pe care am primit-o, lipsește un document foarte important. Este vorba despre analiza biochimică de sânge a lui Navalnîi de la Institutul N.V. Sklifasovskii. Cei din Omsk pur și simplu au aruncat-o”

Documentele demonstrează că Navalnîi a fost otravit cu Noviciok. Echipa lui Navalnîi a încercat să obțină și hainele în care era îmbrăcat în ziua otrăvirii, dar nu a reușit. Pe 14 decembrie însă, după externarea din spital, Navalnîi l-a sunat pe un angajat al FSB. Numărul de pe care suna a fost modificat într-un program special astfel încât să se creeze impresia că sună de la FSB. Astfel a reușit să obțină mai multe informații despre cum s-a încercat mușamalizarea cazului.


Un tribunal din Moscova a stabilit că organizația lui Navalnîi este una extremistă. Asta înseamnă că membrii ei n u pot participa la alegeri. Avocații opozantului rus au declarat, deja, că vor face apel. Aleksei Navalnîi este arestat în Rusia din ianuarie, după ce Germania a reușit să-l trateze și să-i salveze viața după ce a fost otrăvit.

Exit mobile version