Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ştefăneşti, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, desfăşoară trei percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş şi Ilfov, în cadrul unui dosar penal privind protecţia animalelor.

Dosarul penal întocmit conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, priveşte condiţiile de deţinere a animalului ce apare într-un videoclip. Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că perchezițiile au loc la locuinta manelistului Dani Mocanu.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Dani Mocanu (@danimocanu.oficial)

Recomandări

P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
OPTIMUS VA FI UN ROBOT „SENSIBIL”
LE FACEM FAȚĂ?
CARE-I SOARTA PENTRU TESLA?
CE ALEGE ZUCKERBERG ÎN MODĂ

Poliţiştii argeşeni au anunţat marţi deschiderea unui dosar penal după ce manelistul Dani Mocanu a filmat un videoclip în care apare un leu rănit şi subnutrit.

„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public, referitor la realizarea unui videoclip cu un animal exotic, vă aducem la cunoştinţă următoarele: Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deţinere a animalului ce apare în materialul filmat. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti”, a transmis IPJ Argeş.

Verificările au ca scop stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut faptele, respectiv identificarea şi audierea tuturor persoanelor implicate, precum şi verificarea asigurării condiţiilor de asistenţă medicală, îngrijire şi adăpost pentru animalul din filmare.

Surse locale au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre un videoclip cu un leu rănit şi subnutrit, filmat de manelistul Dani Mocanu. Videoclipul are peste 4,3 milioane de vizualizări şi a stârnit un val de critici.

Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!