• Povestea a ajuns în instanță
  • În primă instanță, dosarul s-a judecat la Judecătoria Iași
  • Soția și fiica defunctului au avut câștig de cauză

Rudele unui bărbat care a murit în spital s-au confruntat cu o situație cel puțin ciudată. Medicii de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași au refuzat să elibereze actele din care reise cauza decesului. Eu au venit și cu o explicație: decedatul nu şi-a dat acceptul „explicit” în timpul vieţii ca diagnosticul său să fie comunicat altcuiva, scrie Ziarul de Iași.

Soţia şi fiica acestuia au cerut de două ori ca spitalului să le furnizeze copii după foaia UPU, foaia ORL, foile de terapie intensivă şi formularul anexă de consimţământ pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Pentru că reprezentanții spitalului au refuzat să elibereze actele solicitate, fiica și soția defunctului au apelat la instanță.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

În primă instanță, Judecătoria Iași a stabilit că nu există o lege clară care să stabilească dacă rudele pot obține aceste acte, fără a fi un acord scris al pacientului. Din acest motiv, magistrații au luat în calcul procedura aplicată în cazul prelevării de organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală.

În acest context, judecătorii au dispus ca spitalul să elibereze documentele solicitate de familie. Decizia de la Judecătoria Iași a fost contestată de reprezentanții unității sanitare din Iași, iar Tribunalul va da o sentință definitivă în acest caz.