- Senatorul AUR Andrei Busuioc este anchetat în Republica Moldova pentru că, în 2015, polițiștii i-au dechis dosar penal pentru trafic de droguri
- Andrei Busuioc este suspectat că a cultivat marijuana în grădină
- Senatorul a afirmat că „părinții au aruncat semințele în grădină”
- Claudiu Târziu: Dacă va fi condamnat, evident va fi exclus din partid
Senatorul AUR Andrei Busuioc este anchetat de Poliția din Republica Moldova într-un dosar cu droguri de mare risc. E acuzat că el însuși creștea marijuana în grădină. Povestea este din 2015, dar a reapărut în prim-plan odată cu discuțiile despre legalizarea cannabisului în România.
Busuioc a ținut totul secret până acum. S-a ascuns chiar și de șefii de la partid – susțin aceștia. Figură obscură de la preluarea mandatului, Busuioc a dat în 2015 vina pe părinții săi. Grădina e a lor, iar buruiana a crescut singură – spunea el. Acum susține că a fost stresat de anchetatori.
„Dosarul este în judecată și nu vreau să comentez. La interogatoriul poliției am fost stresat, pentru ca m-au luat prin surprindere. Vă spun sincer că eu nu fumez țigări și nici nu consumam alcool. Abia după am început să mai beau câte o bere„, a spus el, potrivit RISE Project.
De partea cealaltă, șefii săi din partid spun că omul e harnic și disciplinat. Îl vor exclude doar dacă va fi condamnat.
„(Plantele de cannabis – n.red.) nu sunt în grădina mea, sunt în grădina părinților. Adică ei nu le-au semănat, ele au crescut singure. Totul e al părinților. Adică mama, dacă să vorbim așa, nu știu precis, dar probabil are cancer și pur și simplu bea ceai și se liniștea puțin”, a spus senatorul AUR.