- Cel puțin 6 copii au fost uciși în incidente armate, în weekend, pe întreg teritorul Statelor Unite ale Americii
- Aceștia aveau vârste cuprinse într 6 și 14 ani
- Toți au murit în timp ce făceau activități obișnuite
Cel puțin 6 copii au fost uciși în incidente armate, în weekend, pe întreg teritorul Statelor Unite ale Americii, lucru ce le-a determinat pe autorități să facă din nou apel la încetarea violenței cu arme de foc.
Copiii, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, au fost împuscați în timp ce își desfășurau activitațile de zi cu zi – mergeau în mașina părinților, erau la mall sau se jucau în spatele casei, relatează CNN.
Secoriea Turner, în vârstă de 8 ani, se afla în mașina mamei sale când focuri de armă au să fie trase în zonă. În timp ce șoferul a încercat să parcheze, o persoana neidentificată a început să tragă asupra mașinii, iar copilul a fost ucis. Incidetul s-a produs în Atlanta, acolo unde baricade ilegale au fost plasate pe străzi.
Royta De’Marco Giles, tot în vârstă de 8 ani, a fost ucis într-un mall, în timpul unei lupte violente dintre 2 grupuri de bărbați, a informat poliția din Hoover, Alabama.
Davoc McNeal (11 ani) își vizita familia din Washington, atunci când un grup de 5 persoane a început să tragă focuri de armă. Bunicul acestuia, care a înființat Guardian Angels în Washington, o patrulă care luptă împotriva violenței armate, a relatat totul.
Copilul a ieșit din mașină pentru a merge în casă, iar gloanțele l-au nimerit chiar în fața ușii. O ambulanță l-a transportat la spital, dar totul a fost prea târziu.
Natalia Wallace (7 ani) se juca împreună cu mai mulți vecini în spatele casei, când 3 suspecți au ieșit dintr-o mașină și au deschis focul. Fetița a fost împușcată în cap, decesul fiind constatat la spital.
Un alt copil de 6 ani a murit în San Francisco după ce a suferit o rană cauzată de împuscături, au declarat surse din poliție. Nicio arestare nu a fost făcută și nu există niciun suspect.
Nu doar copiii au fost victimele violenței cu arme de foc în weekendul trecut, în Statele Unite. În New York au fost 44 de incidente armate, care au afectat 63 de oameni, a relatat poliția. De asemenea, în Chicago, 75 de persoane au fost împușcate în ultimele zile, 13 decedând.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre