• Polițiștii din Năvodari audiază un suspect în cazul crimei și violului care au avut loc în Corbu
  • Un individ mascat a intrat în casa unei familii din Corbu
  • Bărbatul apoi a violat-o pe fata cea mai mare a familiei şi l-a înjughiat pe tatăl fetei. Ulterior, acesta a murit

Polițiștii din Năvodari audiază vineri seara un bărbat, suspect în cazul crimei și violului care au avut loc în noaptea de joi spre vineri în localitatea Corbu, județul Constanța.

„În urma activităților desfășurate, vă informăm că, la acest moment, la sediul Poliției orașului Năvodari este audiat un bărbat, bănuit de comiterea faptelor. În cauză urmează a se dispune măsurile legale, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța”, a transmis vineri seara Ministerul de Interne.

În noaptea de joi spre vineri, un bărbat cu cagulă și mănuși a intrat într-o casă din Corbu, județul Constanța, a violat o fată de 20 de ani, iar pe tatăl ei, care a încercat să o salveze, l-a înjunghiat mortal.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Potrivit polițiștilor, apelul a fost făcut la ora 3.45 de o fată de 15 ani, care a reclamat că o persoană ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Corbu, și ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înțepat în zona abdomenului cu un corp ascuțit.

Ajuns la fața locului, echipajul medical a constat decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani.

Tânăra de 20 de ani, victimă a infracțiunii de viol, a fost transportată la spital, pentru îngriji medicale de specialitate.