• Alexei Kuzmichev, un bancher rus sancționat, a dat în judecată autoritățile franceze, potrivit Bloomberg.
  • El a susținut că acestea nu aveau dreptul să abordeze și să imobilizeze două dintre iahturile sale, potrivit raportului.
  • Iahturile, în valoare totală de aproape 100 de milioane de dolari, au fost confiscate de autoritățile franceze în luna martie.

Un miliardar rus a dat în judecată autoritățile franceze pentru a obține înapoi accesul la două dintre iahturile sale, argumentând că funcționarii vamali nu aveau dreptul să le imobilizeze, potrivit Business Insider și Reuters.

Alexey Kuzmichev, unul dintre principalii acționari ai băncii rusești Alfa-Bank, care a fost sancționat de UE în luna martie pentru legăturile sale cu președintele Vladimir Putin, a făcut contestație împotriva sechestrului pus pe navele sale „La Petite Ourse” și „La Petite Ourse II” , reținute în orașele Antibes și, respectiv, Cannes de pe Coasta de Azur.

Dacă deții un bun pentru uz personal, cum ar fi un iaht, ai dreptul să te folosești de el, chiar dacă este indisponibilizat” , a declarat avocatul lui Kuzmichev, care a depus miercuri acțiunea în fața unui tribunal din Paris.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Kuzmichev deține, de asemenea, mașini și proprietăți în Franța pe care, de asemenea, nu le poate vinde sau închiria din cauza sancțiunilor, dar are în continuare dreptul de a le folosi, a spus avocatul, adăugând: „Nu știu de ce ar trebui să se facă o diferență atunci când este vorba de un iaht” .

Verdictul privind cererea lui Kuzmichev de a-și recăpăta dreptul de utilizare a iahtului său este așteptat pe 5 octombrie, potrivit avocatului său, scrie Bloomberg.

Kuzmichev, care are o avere de aproape 7 miliarde de dolari, potrivit Forbes, a cofondat grupul internațional de investiții LetterOne, care deține mai multe grupuri de telecomunicații, dar a părăsit consiliul de administrație al firmei în martie.