- Un preot din Olt aflat sub influența alcoolului a accidentat mortal un adolescent de 15 ani
- Preotul a modificat probele de locul accidentului
- Reprezentantul Bisericii este cercetat în stare de libertat
Un preot din comuna Bîrza s-a urcat beat la volan și a lovit mortal, ieri, cu autoturismul, un copil de 15 ani, după care a încercat să-i pună pe anchetatori pe o pistă falsă, modificând probele de la locul accidentului.
Părintele, în vârstă de 57 de ani, a mutat mașina într-o poziție în care datele ulterioare ale anchetei să îl poată avantaja. Acum, după ce anchetatorii au descoperit faptele suplimentare ale autorului accidentului, preotul este cercetat pentru trei infracțiuni: ucidere din culpă, conducerea sub influența alcoolului sau altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Potrivit poliției, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și avea o concentrație de 0.45 miligrame/Litru alcool pur în aerul expirat.
În acest caz a fost deschis un dosar penal.
Reprezentantul Bisericii este cercetat în stare de libertate.