United Airlines raportează al cincilea incident de zbor într-o săptămână. Un avion s-a întors pe pista de decolare din cauza unei „probleme de întreținere”

Un zbor al United Airlines a fost nevoit să se întoarcă la Sydney după doar două ore de la începerea călătoriei de aproape 14 ore către San Francisco, în cel de-al cincilea incident de zbor al companiei aeriene în șapte zile, scrie CNN.

Aeronava Boeing 777-300, care transporta 183 de pasageri și echipaj, a fost redirecționată din cauza unei „probleme de întreținere”, potrivit unui comunicat al United Airlines.

„Avionul a aterizat în siguranță, iar pasagerii au coborât normal la poartă. Am asigurat cazare peste noapte pentru pasageri și le-am făcut o nouă rezervare pentru San Francisco”, a adăugat compania aeriană.

Incidentul de luni de pe zborul 830 al United este cel mai recent dintr-o serie de incidente care au afectat compania aeriană americană în ultimele zile.

Săptămâna trecută, un motor care a ingerat folie cu bule a luat foc în timpul zborului, în timp ce un alt zbor a pierdut un cauciuc după decolare , joi.

Vineri, o aeronavă United Airlines a derapat de pe pistă într-o zonă cu iarbă, iar într-un alt incident, un zbor de la San Francisco către Mexico City a fost deviat către Los Angeles după o problemă la sistemul hidraulic al avionului, a anunțat compania aeriană.

Constructorul american de avioane Boeing se află, de asemenea, sub o monitorizare intensă în urma unei serii de probleme de calitate și siguranță.

Citește și

Exit mobile version