Victimă a unei erori judiciare, un antrenor de taekwondo a fost eliberat din închisoare după șase ani și jumătate

Statuia-zeiței-Themis-aflată-la-intrarea-în-tribunalul-din-Tambov-Rusia

Statuia-zeiței-Themis-aflată-la-intrarea-în-tribunalul-din-Tambov-Rusia

Un renumit antrenor elen de taekwondo, cu 30 de ani de carieră și un om bun, așa cum îl descriu cel care îl cunosc, Aris Kanduros a fost condamnat în anul 2014 la 21 de ani de închisoare după ce a primit din partea unei foste eleve a sa, minore, acuzația de seducție. Pe atunci în vârstă de 54 de ani, bărbatul a fost trimis la închisoarea din Tripoli (în Peloponez), unde a stat timp de șase ani și jumătate, relatează Proto Thema.

În urmă cu câteva zile, Curtea de Apel din Evia i-a acordat din nou dreptul la libertate, în urma mărturiei a sute de eleve și elevi ai săi. La audierea deciziei, Kanduros a plâns îndelung. Lacrimile lui au pecetluit cronica unei erori judiciare …

Acuzația
Ceea ce a trăit Aris Kanduros, acum în vârstă de 60 de ani, reprezintă unul dintre cele mai tipice cazuri de eroare judiciară. În anul 2011 viața i s-a schimbat dramatic de la un moment la altul. Respectatul antrenor a fost acuzat de o elevă minoră că a sedus-o în incinta clubului de gimnastică. Când a fost adus în fața justiției, un anchetator și un procuror au decis în unanimitate să nu fie arestat preventiv, ci să fie liber. În 2014, însă, curtea l-a condamnat la 21 de ani de închisoare.

În închisoarea din Tripoli, cu o capacitate de 70 de persoane, unde locuiau însă 250, a dormit într-o cameră de 30 de metri pătrați alături de alte 35 de persoane: „Doar un cuvânt vă voi spune: Spinalonga! Asta e de ajuns ca să înțelegeți… Nu există drepturi ale omului în închisoare. Personalul și directorul au fost foarte buni, dar condițiile sunt tragice. M-am îmbolnăvit acolo. Și acum încerc să îmi revin. Am făcut chiar și un atac cerebral… Ce altceva aș putea să vă mai spun?”, a spus antrenorul pentru cotidianul Proto Thema.

Achitarea
Abia pe 4 noiembrie, Curtea de Apel din Evia l-a achitat, dându-i dreptul de a se reîntoarce în societate și în sânul familiei: „După aproape 6 ani și jumătate petrecuți pe nedrept în închisoare și după achitarea Curții de Apel din Evia, m-am întors în societate cu numele curat”, spune Kanduros. „Vreau să mulțumesc multor oameni. Tuturor concetățenilor mei, care mi-au fost alături în instanță, familiei mele, prietenilor, colegilor și mai ales elevelor și elevilor mei, care nu au crezut niciodată această acuzație. […] Am avut încredere în justiția elenă și am știut că în cele din urmă adevărul va ieși la lumină”.

În anii petrecuți în închisoare, Aris Kanduros a lucrat ca electrician, având diploma corespunzătoare. Ceea ce i-a lipsit cel mai mult a fost familia sa, departe de care supraviețuirea a fost mai mult decât dificilă.

Avocatul său, Vaso Pantazí, a subliniat cele două elemente importante care au dus la achitarea antrenorului: „În primul rând acuzația nu a putut fi dovedită, întrucât, în momentul în care se presupune că ar fi avut loc fapta, erau prezenți acolo și terți. Al doilea element, care cred că a fost și cel mai hotărâtor, este că până la 52 de ani acest om nu a dat niciun semn de comportament pedofil”.

Exit mobile version