VIDEO. Doi ruși și un separatist ucrainean, vinovați de uciderea a 298 de persoane, în atacul cu o rachetă asupra avionului MH17, din 2014

  • Un tribunal olandez a condamnat doi ruşi şi un separatist ucrainean pentru crimă, în cazul doborârea zborului 17 al Malaysia Airlines în estul Ucrainei în 2014.
  • Toate cele 298 de persoane aflate la bord au fost ucise în incident, inclusiv 15 membri ai echipajului şi 283 de pasageri din 17 ţări.
  • Acuzaţii au refuzat să ia parte la proces şi au fost judecaţi în absenţă, ceea ce înseamnă că este foarte puţin probabil ca ei să execute aceste sentinţe.

Un tribunal olandez a condamnat doi ruşi şi un separatist ucrainean pentru crimă, în cazul doborârea zborului 17 al Malaysia Airlines în estul Ucrainei în 2014, în urma căreia au murit toate cele 298 de persoane aflate la bord, relatează CNN.

Acuzaţii au refuzat să ia parte la proces şi au fost judecaţi în absenţă, ceea ce înseamnă că este foarte puţin probabil ca ei să execute aceste sentinţe.

Un al patrulea suspect a fost achitat.

Avionul survola o regiune aflată în epicentrul luptelor dintre separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene.

Tribunalul a constatat că o rachetă Buk de fabricaţie rusească a fost folosită pentru a doborî avionul.

Boeingul 777 se îndrepta de la Amsterdam la Kuala Lumpur pe 17 iulie 2014, când a fost doborât deasupra teritoriului deţinut de rebelii pro-ruşi din estul Ucrainei.

Toate cele 298 de persoane aflate la bord au fost ucise în incident, inclusiv 15 membri ai echipajului şi 283 de pasageri din 17 ţări.

Doborârea MH17 a avut loc în faza iniţială a unui conflict între separatiştii pro-ruşi şi forţele ucrainene.

Cei patru suspecţi, printre care se numără ruşii Igor Girkin, Serghei Dubinskiy şi Oleg Pulatov, precum şi separatistul ucrainean Leonid Kharchenko, au fost judecaţi în contumacie timp de doi ani la Complexul judiciar Schiphol din Badhoevedorp, Olanda.

Pulatov a fost achitat.