• Două activiste de mediu au fost reținute la Stockholm după ce au aruncat cu vopsea într-un tablou al artistului francez Claude Monet.
  • Opera de artă a fost învelită în sticlă și „este în prezent examinată de către conservatorii muzeului pentru a vedea dacă a suferit vreo deteriorare”.
  • Expoziția, intitulată „Grădina”, a fost închisă, dar se așteaptă să se redeschidă pentru vizitatori joi.

Două activiste de mediu au fost reținute la Stockholm după ce au aruncat cu vopsea într-un tablou al artistului francez Claude Monet și apoi s-au lipit de ramă, a anunțat miercuri Muzeul Național al Suediei, scrie AP.

Tabloul, „Grădina artistului de la Giverny”, era expus în cadrul unei expoziții la muzeu. Purtătorul de cuvânt Hanna Tottmar a declarat că opera de artă a fost învelită în sticlă și „este în prezent examinată de către conservatorii muzeului pentru a vedea dacă a suferit vreo deteriorare”.

Expoziția, intitulată „Grădina”, a fost închisă, dar se așteaptă să se redeschidă pentru vizitatori joi. „În mod natural, ne distanțăm de acțiunile în care arta sau patrimoniul cultural riscă să fie deteriorate… indiferent de scop”, a declarat Per Hedström, directorul interimar al muzeului.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

„Situația este urgentă. În calitate de asistentă medicală, refuz să privesc. Pandemia nu a fost nimic în comparație cu colapsul climatic. Este vorba despre viață sau moarte”, a strigat una dintre femei, identificată într-un comunicat de presă ca fiind Emma Johanna Fritzdotter.

„Oamenii nu vor muri doar din cauza loviturilor de căldură. Se vor răspândi noi boli și nici măcar nu ne putem imagina amploarea”, a mai spus ea. Helen Wahlgren, purtătoarea de cuvânt a grupului de activiști Restore Wetlands, a declarat că scopul acțiunii de la muzeu a fost acela de a face presiuni asupra guvernului suedez pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

„Trebuie să facem tot posibilul pentru a atrage atenția asupra acestei catastrofe climatice și a cererilor noastre de a restaura zonele umede” care stochează cantități mari de carbon”, a declarat Wahlgren.

„Grădina artistului de la Giverny”, pe care Monet a pictat-o în 1900, este cea mai recentă operă de artă dintr-un muzeu care a fost vizată de activiștii pentru climă pentru a atrage atenția asupra încălzirii globale.

Citește și: