- De ziua Regatului Unit, orice persoană cu vârsta de peste 18 ani s-a putut vaccina fără programare
- Trei sferturi dintre adulții din Marea Britanie au primit deja cel puțin o doză de vaccin
De ziua Regatului Unit, orice persoană cu vârsta de peste 18 ani s-a putut vaccina fără programare, la centrul mobil de pe stadionul Twickenham din Londra. Nu doar că au stat la coadă ore întregi, chiar au alergat pentru a prinde un loc, cât mai repede, la vaccinare.
Trei sferturi dintre adulții din Marea Britanie au primit deja cel puțin o doză de vaccin și aproape jumătate dintre ei sunt
complet imunizați.
Ieri, a fost pentru prima dată din luna iulie a anului trecut de când Regatul Unit nu a înregistrat niciun deces din cauza SARS-CoV-2.
Secretarul de stat pentru sănătate, Matt Hancock, a declarat că întreaga țară va fi „atât de bucuroasă” la aflarea veștii.
„Vaccinurile funcționează în mod clar – vă protejează pe dumneavoastră, pe cei din jurul dumneavoastră și pe cei dragi. Dar, în ciuda acestor vești bune, știm că nu am învins încă acest virus”, a completat el.
Autoritățile britanice îi sfătuiesc în continuare pe oameni să se vaccineze, pentru a preveni o creștere a cazurilor.