- 45% dintre angajații școlilor și grădinițelor vor să fie vaccinați
- Până la finalul lunii va mai exista o a doua etapă de sondare în rândul profesorilor
- De pe 8 februarie, majoritatea școlilor din România se vor redeschide
Au venit și rezultatele primului sondaj făcut în rândul profesorilor, privind dorința de a se vaccina. Procentele diferă, de la un județ la altul.
Câți profesori vor să se vaccineze
- 45,06% dintr-un total de 292.872 (învățământ preuniversitar)
- 59,64% dintr-un total de 51.094 (sistem universitar)
Sursa: Ministerul Educației
Andreea Burnar, corespondent Aleph News: „Cei de la Minister se așteptau să fie mai mulți profesori care își doresc să se vaccineze. Printre județele fruntașe se numără Olt, Cluj, Ialomița, Călărași și Vaslui. La județele codașe intră Harghita, Covasna, Arad, Neamț și Bacău.”