• Valeriu Gheorghiță s-a adresat primarilor
  • Președintele CNCAV le-a spus primarilor că există riscul să aibă din nou localitățile introduse în carantină
  • La situația aceasta s-ar ajunge dacă localnicii nu se vaccinează în număr mare

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), susține că la toamnă pot să apară noi cazuri de localități în carantină din cauza pandemiei dacă populația nu se vaccinează în număr mare.

Medicul Gheorghiță s-a adresat primarilor cărora le-a spus că riscă să aibă din nou localitățile introduse în carantină dacă localnicii nu se vaccinează în număr mare.

Tocmai din acest motiv am propus reorganizarea activităților de vaccinare, în special în rural, să avem un calendar clar și detaliat al activităților de vaccinare în fiecare localitate în parte, pe de o parte pentru că estimăm apariția acestui val de îmbolnăviri. Și nu vreau să ne trezim în toamnă cu localități care să spună faptul că la ei nu au ajuns vaccinuri (…) Altfel este posibil ca în toamnă să avem probleme în localități în care imunizarea colectivă a populației este mult sub ce este relevant din punct de vedere epidemiologic. Este posibil să se ajungă la situații în care anumiți reprezentanți locali să se uite cum vor fi carantinate localitățile lor pentru că în perioada în care era momentul să se vaccineze nu s-au desfășurat aceste activități“, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Recomandări

NEGULESCU IA PREMIU PENTRU ȘTIINȚĂ
HARRY NU PRIMEȘTE MAI MULTĂ SECURITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
FBI CERCETEAZĂ PRĂBUȘIREA DIN BALTIMORE
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ

CITEȘTE ȘI Se aşteaptă un nou val al pandemiei COVID? Valeriu Gheorghiţă: „Varianta Delta va deveni dominantă”

Medicul Valeriu Gheorghiță a vorbit despe posibilitatea apariției la toamnă a valului 4 al pandemiei.

Dacă nu avem o rată de acoperire vaccinală suficientă încât să se încetinească răspândirea infecției în cadrul populației suntem la risc de un nou val 4. Nu este speculație, este, din păcate o realitate cu care ne vom confrunta. Dar ce ține de noi este să diminuăm amplitudinea“, a explicat Valeriu Gheorghița în cadrul conferinței de presă din această săptămână.

Autoritățile și-au propus ca în această vară echipele mobile de vaccinare să treacă prin toate localitățile din România.