Românii care stau în străinătate și nu prind loc să se vaccineze revin în România pentru imunizare. „Nu mă așteptam să se miște lucrurile atât de repede”

Vrei să te vaccinezi, dar îți aștepți rândul. Listele se întind deja pe următoarele două săptămâni. În alte țări e mai rău.

Maria locuiește de 8 ani în Germania. Din decembrie, tot spera să se vaccineze. Nu a mai putut aștepta. S-a urcat în avion și a venit în România.

„Probabil o să ajung să mă vaccinez abia în septembrie și m-am gândit că mă programez acasă. Nu mă așteptam să se miște lucrurile atât de repede. Mi-am făcut programare săptămâna trecută și în intervat de trei zile am primit mail și am putut să-mi aleg o dată de vaccinare”, a povestit Maria Flore, o româncă stabilită în Germania.

Pentru Maria, vaccinul e foarte important. Lucrează la o companie aeriană și călătorește mult. S-a pus pe lista de așteptare de la Spitalul Județean Timișoara. Și, în câteva zile s-a și vaccinat.

Cât spre deosebire de Germania, campania din România i se pare mult mai eficientă.

Problema e că în Dusseldorf, momentan, sunt încă în faza I, în care se vaccinează bătrânii de peste 80 de ani și anumiți doctori, dar nu toți. Spre exemplu, medicul meu de familie, oftalmologi, radiologi, nu sunt încă la vaccin. În Germania poți să te duci doar în landul din care ești și nu există niciun fel de listă de așteptare”, explică Maria Flore.

Din 10 aprilie, în România se pot vaccina și cetățenii străini. Nu toți. Ci doar cei care au drept de ședere.

Exit mobile version