Vaccinarea anti-COVID pentru persoanele care nu sunt considerate vulnerabile ar putea fi făcută contracost, ca în cazul gripei, spune președintele PNL, Ludovic Orban.
„Și așa… noi organizăm vaccinarea gratuită. Statul român suportă toate costurile de vaccinare. E o situație excepțională, dar și aici aș spune că mai facem asta o perioadă de timp, până ajungem la un nivel de imunizare de grup, dar până la urmă se va merge pe un mecanism, de exemplu, ca la vaccinarea de gripă, în care numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit, iar celelalte categorii de cetățeni vor trebui să se vaccineze, că e răspunderea lor. Aici e vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi”, spune Ludovic Orban.
Întrebat când ar putea ca vaccinarea anti-COVID să fie contracost, liderul PNL a răspuns: „într-un viitor oarecare”.