• Valeriu Gheorghiță spune că medicii trebuie să fie atenți să nu suprapună vaccinurile pentru copii
  • Între două vaccinuri trebuie să treacă între 14 și 28 de zile
  • Distanța între vaccinuri trebuie respectată, ca să fie identificate efectele adverse

Avem două campanii de vaccinare a adolescenților, cea anti HPV și cea anti COVID. Valeriu Gheorghiță spune că până la sfârșitul anului ar putea fi finalizată testarea serului și pentru copiii între 0-12 ani, așa că timingul vaccinării trebuie făcut cu atenție.

„Dacă vorbim despre combinarea unor vaccinuri cu tehnologii diferite – rujeola rubeola oreion – este important să fie administrat la cel putin 28 de zile distanță. Dacă vorbim despre celelalte vaccinuri, recomandarea este să avem minimum două săptămâni interval de timp între aceste două administrări, pentru a putea supraveghea reacțiile adverse care pot apărea dupa fiecare vaccin”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiță spune că este important să fie respecatată schema de vaccinare, iar medicii trebuie să țină cont că unele vaccinuri se administrează în trei doze, așa că trebuie făcute calculele, ca să nu se suprapună vaccinurile.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Cred că este important ca fiecare copil în parte să urmeze și să completeze schema de vaccinare din Programul Național de Vaccinare și să includă, atunci când decid acest lucru, și vaccinarea împotriva COVID ca măsură corectă și eficientă de protejare împotriva bolii. În mod deosebit, cei care se cunosc cu afecțiuni cronice care îi vulnerabilizează”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.