• Autoarea americană Susan Shapiro, scriitoare și profesoară premiată, freelancer pentru NY Times, Washington Post, WSJ, LA Times, NY Magazine, Salon, Elle, Oprah, Wired & New Yorker online, a vorbit deschis despre lupta ei cu viciile și cum a reușit să se lase de ele.
  • Susan Shapiro a fost dependentă de țigări și iarbă 27 de ani.
  • Revelionul sau alte sărbători nu sunt momente ideale să renunți la vicii, spune autoarea.

2024 bate la ușă. Mai bei doar de Revelion și mai tragi un fum – ultimul – și după, gata: te lași definitiv. Cât te ține? Până o faci din nou. Iar apoi, după chef – de luni, de luna viitoare, de anul viitor.

Ca să-i ajute pe oameni să renunțe definitiv la vicii în 2024, autoarea Susan Shapiro și-a împărtășit experiența într-un material Washington Post.  

Iată ce spune autoarea despre vicii, ea însăși o mare adeptă a ceea ce numim „guilty pleasures”:

Recomandări

RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
ACUZAȚII LA HOLLYWOOD
BURNETT E EMISAR ÎN UK
NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT

„Am fumat 27 de ani iarbă și țigări, până m-am decis să le las. Mi-am zis că n-o să am probleme să mă las de una singură, acum că m-am hotărât. M-am înșelat. Ce s-a întâmplat, de fapt? Am încercat și am dat greș de mai multe ori până am scăpat definitiv de vicii, acum 20 de ani”.

1. Să te lași de Anul Nou nu e neapărat soluția

Sărbătorile și zilele de naștere nu sunt, de fapt, momentele potrivite pentru a începe transformări radicale. Nici să-ți anunți intențiile pe social media nu ajută. Mulți oameni care-și pun toată speranța în 1 ianuarie ajung să renunțe până la finalul lunii – iar experții spun că asta se întâmplă pentru că sărbătorile sunt încărcate de emoții și așteptări nerealiste.

Să-ți anunți intențiile pe social media poate pune, de asemenea, presiune suplimentară pe tine și astfel poți da greș.

Și atunci, când să începi? După ani de „trial and error”, autoarea spune că a avut norocul să se lase într-o duminică ( 7 octombrie, 2001, o dată random care i se potrivea programului ei și pe care acum o celebrează drept „Valentines Day-ul ei personal”).

2. Să te reorientezi spre substanțe noi o să-ți creeze mai multe probleme

Mulți oameni au tendința de a se apuca de alt viciu când se lasă de unul, pentru a-l înlocui. La fel și autoarea: când s-a lăsat de țigări, a trecut la iarbă; când s-a lăsat de iarbă, a trecut la alcool; când a renunțat la alcool, a trecut la dulciuri, care-i făceau poftă de țigări. Nu degeaba i se zice cerc vicios.

Autoarea spune că i-a luat mult timp până a înțeles că nu trebuie să caute un înlocuitor pentru vicii, ci trebuie pur și simplu să accepte disconfortul pe care îl simte în lipsa lor; practic, să-și înfrunte viciile.

3. Nu mai căuta „soluția perfectă”

Centrele de reabilitare pot fi locuri sigure de a te vindeca, spune autoarea. Pe unii foști dependenți de droguri i-au ajutat antidepresivele, iar unii foști fumători au reușit să scape de viciu citind cartea „The Easy Way to Stop Smoking” de Allen Carr.

Autoarea a mărturisit că n-a ajutat-o o singură metodă, așa că a apelat la un arsenal de metode pentru a combate „sevrajul”: Plasturi cu nicotină, terapie săptămânală, o rutină de sport și o „serie temporară de constrângeri”, precum evitarea ieșirilor în baruri sau alte locuri unde sigur ar fi dat de alcool și fum.

4. Terapia de grup nu ajută pe toată lumea

Deși sunt recomandate și considerate „standardul” pentru renunțarea la vicii, sesiunile de terapie de grup nu ajută pe toată lumea. Autoarea spune că, în încercarea de a se lăsa de vicii, s-a confruntat cu kilograme în plus și a început să bea prea multă cafea, iar terapiile de grup doar îi făceau mai rău – participanții ieșeau afară în pauze și ba fumau, ba mâncau dulciuri și beau cafea.

În schimb, autoarea spune că au ajutat-o mult mai mult sesiunile săptămânale individuale cu un specialist, care pe de altă parte au stors-o de bani.

5. Tratamentul e mai accesibil decât crezi

Taxa de 125 de dolari pe care i-o cerea specialistul pentru fiecare sesiune de 50 de minute părea astronomică, mai ales pe o perioadă de un an, spune autoarea.

Însă asta a fost înainte să calculeze cât economisește dacă nu cumpără două pachete de țigări pe zi (10.000 de dolari anual la prețurile de astăzi), marijuana și alcool – ca să nu mai vorbim de taxele medicale ulterioare cu care s-ar fi confruntat din cauza bolilor asociate viciilor.

6. E posibil să nu te poți lăsa singur/ă

Unii oameni pot deveni complet „insensibili” și pur și simplu se lasă. Dar pentru mulți alții, acest lucru este mult mai greu decât pare, dacă nu imposibil.

Autoarea spune că le e recunoscătoare unor „piloni de bază” : terapeutului, rudelor și colegilor (fără vicii) și soțului ei (care era dependent doar de ea).

7. Nu aștepta sprijin din partea nimănui

Din nefericire, faptul că te-ai lăsat i-ar putea deranja pe ceilalți care încă au vicii.

Uneori, spune autoarea, prietenii și familia i-au cerut să li se alăture la un pahar sau la un fum, auzind de la ei chiar că a fost prea „exagerată” când s-a lăsat.

Pentru a nu ceda presiunii, autoarea recunoaște că s-a retras din cercurile obișnuite și s-a orientat spre oameni fără vicii.

8. Nu te vindeci niciodată complet

Majoritatea nu se lasă niciodată cu adevărat. Dacă lași garda jos, poate fi ușor să te retragi în vechile obiceiuri toxice. În timpul pandemiei, spune autoarea, a început să mănânce boluri mari de popcorn, în timp ce se uita la TV, iar mai târziu a fost surprinsă să descopere că s-a îngrășat 11 kg, astfel că, la 17 ani după ce s-a lăsat de fumat și de băut, a realizat că încă înlocuia, fără să vrea, o dependență cu alta. Renunțând la popcorn, a slăbit la loc, spune ea, dar și-a dat seama că trebuie să rămână vigilentă pentru a evita alte dependențe nesănătoase.

Autoarea recomandă scrisul zilnic într-un jurnal, pentru a crea o rutină de hrană, somn, exerciții și muncă.

9. Nu te aștepta la „fericire instantă”

Din toate punctele de vedere, vei fi mai bine dacă te lași de vicii.

„Ce m-a ajutat cel mai mult din punct de vedere psihologic a fost să-mi reduc așteptările și să renunț la ideea de ușurare imediată. De fapt, m-am simțit chiar groaznic un an întreg după ce m-am lăsat de iarbă, țigări și alcool. Dar o parte a procesului meu de vindecare a fost să descopăr modalități de a învăța cum să „sufăr bine”, așa cum a spus terapeutul meu. M-a făcut să devin mai răbdătoare și mi-a adus mai mult succes, atât în carieră, cât și în viața personală. Când am renunțat la obiceiurile toxice, am făcut loc unor lucruri mult mai frumoase”, spune Susan Shapiro.

Citește și