- Poți bea o cafea dintr-un pahar cu desene sau cu mesaje de la o cafenea din București
- Cea mai ieftină cafea o găsești la 5 lei, iar cea mai scumpă e 15 lei
- Unul dintre antreprenori a personalizat 500.000 de pahare de la începutul afacerii
O ceașcă de cafea, dimineața, face minuni. Însă o cafea băută dintr-un pahar personalizat ți-ar putea înveseli ziua și mai mult.
Nu o spun eu, ci clienții unei cafenele din București. Acolo savurezi cafeaua dintr-un pahar pe care găsești desene sau mesaje amuzante.
Este afacerea lui Cătălin Jianu, Cristian Voicu și Cătălin Stoica. Acum șase ani ei au investit 10.000 de euro în business-ul lor.
„Am zis să facem, să desenăm un sticker pentru fete – un pantof cu toc, pentru băieți o mustață și ne jucam așa cu marker-ul pe pahare. Și am desenat un Charlie Chaplin pe care l-am postat pe Facebook și atunci toți prietenii de acolo au început: ”Vreau un pahar cu cutare, vreau un pahar cu… cutare”, Cătălin Jianu, co-fondator Capuccino Story.
Cafeaua personalizată a devenit deja un obicei pentru cei care lucrează în zonă. Iar Leonard a devenit un client fidel.
„Îmi place foarte mult, pentru că în funcție de ce simt în dimineața respectivă, mă duc și mă uit să văd care mesaj mi se potrivește. Am ales mesajul ”Ai dat iubirii cu fugiții”, deoarece mi se pare un mesaj misterios care îmi oferă o stare bună”, a spus clientul.