- Un nou submarin cu propulsie nucleară al Rusiei a devenit operaţional vineri
- Submarinul Kniaz Vladimir, din clasa Borei-A, poate fi echipat cu rachete nucleare Bulava
- Anunţul intervine în contextul amplificării tensiunilor privind controlul armamentului între Rusia şi Occident
Cel mai avansat submarin cu propulsie nucleară al Rusiei a devenit operaţional vineri, în contextul amplificării tensiunilor privind controlul armamentului între Moscova şi Occident, relatează agenţia de presă Reuters.
Submarinul Kniaz Vladimir, care poate fi echipat cu rachete nucleare Bulava, a fost introdus vineri în Flota militară, cu ocazia Zilei Rusiei, potrivit Ministerului Apărării de la Moscova.
Anunţul privind introducerea în uz a submarinului din clasa Borei-A intervine în contextul disensiunilor dintre Rusia şi Occident pe tema crizei din Ucraina şi al temerilor privind apariţia unei noi curse a înarmării după suspendarea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF).
Noul Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (START), semnat de SUA şi Rusia, ar urma să expire în februarie 2021, iar preşedintele Donald Trump ar vrea prelungirea acordului prin implicarea Chinei.
- Avertismentul miniștrilor europeni ai Apărării, reuniți în Franța: „Putin nu vrea pace. Va fi o iarnă brutală pentru Ucraina”
- Mercurul, transformat în aur. Ce metodă a folosit compania americană Marathon Fusion
- Serbia, între Europa și Putin. Va reuși „Lista Studenților” să reducă dependența energetică de Rusia, după înfrângerea lui Vučić?
- Deficitul scade pe hârtie, dar România rămâne campioana UE la deficit. Ce arată cifrele prezentate de Nazare versus datele Eurostat
- SRI: Rusia, în spatele incendiului de la platforma industrială Carfil din Brașov. Rețeaua viza și alte ținte în România
