Cele 5 etape psihologice ale pierderii. Cum să treci prin ele

• Aceste etape sunt: negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea.
• În timp ce negarea în sens literal și disfuncțional ar însemna să încerci să te convingi că persoana iubită nu este moartă, incapacitatea de a înțelege pierderea pentru o perioadă de timp este sănătoasă – nu este ceva din care trebuie să îți revii rapid.
• Furia este o altă reacție naturală la pierdere, fie că este vorba de furie față de cauza morții, față de persoana decedată, față de zeul religiei tale, față de tine însuți sau față de hazardul universului.

Atunci când cineva pe care îl iubești moare, lumea așa cum o știai este complet răsturnată. Un mod în care oamenii fac față, a adăugat psihologul Sherry Cormier, este încercarea de a găsi un fel de certitudine.

Această nevoie de structură este probabil unul dintre factorii care au stat la baza popularității care s-a agățat de „cele cinci etape ale doliului” în urmă cu peste 50 de ani și care nu a renunțat încă la ele, a declarat David Kessler, care a fondat grief.com, o resursă menită să ajute oamenii să facă față teritoriului necunoscut legat de doliu. Kessler este coautor al cărții „On Grief and Grieving” împreună cu regretata Dr. Elisabeth Kübler-Ross, potrivit CNN.

Psihiatru elvețiano-american și pionier al studiilor despre muribunzi, Kübler-Ross a scris „Despre moarte și moartea”, cartea din 1969 în care a propus modelul de adaptare la moarte, axat pe pacient, „Cele cinci etape ale doliului”. Aceste etape sunt: negarea, furia, negocierea, depresia și acceptarea.

„În cartea propriu-zisă, ea a vorbit despre mai mult de cinci etape”, a spus Kessler. „Gândiți-vă la contextul din 1969 – medicii și personalul spitalului nu vorbeau despre procesul de sfârșit de viață. … Elisabeth a sperat cu adevărat că ‘Despre moarte și moartea’ va începe conversația”.

De atunci, a existat o acoperire mediatică amplă a celor cinci etape; utilizarea în emisiuni de televiziune, inclusiv în „Anatomia lui Grey” și „House”; sprijinul clinicienilor; și critici. Aceste cinci etape sunt cele de care oamenii s-au agățat, a spus Kessler.

Experții în doliu și psihologie și academicienii au criticat cadrul pentru că nu este susținut în mod temeinic de cercetare, sugerând că cei îndurerați trec prin doliu în mod secvențial sau implicând un singur mod corect de a suferi. Dar aceste sugestii nu au fost intențiile lui Kübler-Ross, iar ea a menționat aceste avertismente pe prima pagină a cărții, a spus Kessler.

Deși există dezbateri în rândul experților cu privire la etapele durerii, „oamenii care sunt în durerea durerii spun doar: „Ajută-mă””, a spus Kessler. Iată care sunt cele cinci etape ale doliului și cum le puteți lua în considerare și procesa în orice ordine le experimentați.

Negarea

În negare există grație, în sensul că nu putem înregistra pe deplin durerea totală, șocul și neîncrederea față de pierderea noastră într-un moment sau într-o zi, așa că durerea se întinde în timp, a spus Kessler.

În timp ce negarea în sens literal și disfuncțional ar însemna să încerci să te convingi că persoana iubită nu este moartă, incapacitatea de a înțelege pierderea pentru o perioadă de timp este sănătoasă – nu este ceva din care trebuie să îți revii rapid, a adăugat el.

Dacă vă luptați cu o negare copleșitoare, puteți încerca să nu vă mai luptați cu realitatea care vi s-a prezentat, a spus Cormier, care este, de asemenea, specialist în traume de doliu și consultant.

Furia

Furia este o altă reacție naturală la pierdere, fie că este vorba de furie față de cauza morții, față de persoana decedată, față de zeul religiei tale, față de tine însuți sau față de hazardul universului, a spus Kessler.

„Furia este garda de corp a durerii. Este modul în care ne exprimăm durerea”, a spus el. „Această etapă le dă oamenilor permisiunea de a fi furioși în moduri sănătoase și de a ști că nu este rău”.

Furia „poate fi o ancoră, dând o structură temporară la nimicnicia pierderii. La început, durerea se simte ca și cum ai fi pierdut în mare: nicio legătură cu ceva”, potrivit site-ului lui Kessler. „Apoi te înfurii pe cineva, poate pe o persoană care nu a participat la înmormântare, poate pe o persoană care nu este în preajmă, poate pe o persoană care este diferită acum că persoana iubită a murit. Dintr-o dată ai o structură – furia ta față de ei”.

Sub furie se pot ascunde sentimente de disperare sau de neputință, a spus Cormier, ceea ce determină uneori sentimentul de vinovăție și de învinovățire pe care unii oameni îl folosesc pentru a menține o iluzie de control sau pentru a-și exprima frustrarea.

„Mintea noastră ar prefera întotdeauna să se simtă vinovată decât neajutorată”, a spus Kessler.

În funcție de modul în care a murit persoana iubită, o modalitate de a depăși furia legată de vinovăție și de vină este de a realiza că, oricât de îngrozitoare ar fi pierderea ta, nu ți-a fost făcută personal, a spus Kessler.

„Realitatea este că rata de deces în familii este de 100%”, a spus el. „Toată lumea va muri în cele din urmă, dar mințile noastre pur și simplu nu pot înțelege acest lucru”.

Permiteți-vă să vă exprimați furia în moduri sănătoase, a sfătuit Kessler, fie că este vorba de „yoga durerii”, țipând în mașină, folosind un sac de box, alergând sau alte forme de exerciții fizice.

Negocierea

Adesea, de asemenea, derivând din vinovăție, negocierea după o pierdere implică de obicei declarații de tipul „dacă ar fi fost numai”, axate pe regrete cu privire la ceea ce ați făcut sau nu ați făcut înainte ca persoana să moară, a spus Kessler.

„Putem chiar să ne târguim cu durerea. Vom face orice pentru a nu simți durerea acestei pierderi”, se arată pe site-ul lui Kessler. „Oamenii se gândesc adesea că etapele durează săptămâni sau luni. Ei uită că etapele sunt răspunsuri la sentimente care pot dura câteva minute sau ore, în timp ce trecem de la una și apoi de alta.”

Amintiți-vă că trăim într-o lume în care uneori se întâmplă lucruri rele în ciuda eforturilor noastre, a spus Kessler.

Depresia

Depresia, sau o tristețe acută, este atunci când marea pierdere începe să vă afecteze mai profund viața. Poate că tristețea se simte ca și cum va dura la nesfârșit, sau v-ați retras din viață sau vă întrebați dacă merită să trăiți singur.

Tristețea lovește oamenii în momente diferite, a spus Cormier. Ea a cunoscut oameni care nu sunt tulburați în primul an de la pierdere, dar în al treilea an sunt mistuiți de tristețe. De ce? Pentru că, pentru o perioadă, unii pot menține iluzia că persoana iubită este plecată în vacanță și că s-ar putea să se întoarcă, a spus ea.

Adesea, tristețea eventuală și profundă „este de fapt o expresie a faptului că persoana iubită a plecat și nu se mai întoarce”, a spus Cormier.

Dar aceste sentimente nu ar trebui să fie întotdeauna etichetate drept depresie clinică, a spus Kessler. Dacă credeți că sunteți deprimat în preajma unui deces, consultați un psihiatru pentru o evaluare, a sfătuit el.

Pentru a face față tristeții, puteți, de asemenea, să căutați sprijin din partea prietenilor, a familiei sau a grupurilor de sprijin pentru doliu și să practicați în mod regulat autoîngrijirea, a sugerat Cormier.

Acceptarea

Acceptarea nu înseamnă că sunteți de acord cu faptul că persoana iubită a plecat. „Înseamnă doar că acum accept noua realitate a vieții mele. Sunt văduvă, trăiesc singură. Nu mai am frați și surori pe care să îi sun. Nu mai am părinți pe care să-i sun”, a spus Cormier, care a scris „Sweet Sorrow: Finding Enduring Wholeness After Grief and Loss” după ce și-a pierdut soțul și familia apropiată.

Acceptarea nu este nici sfârșitul durerii. S-ar putea să aveți multe momente mici de acceptare de-a lungul timpului, a spus Kessler, cum ar fi atunci când planificați și participați la înmormântare.

„Una dintre întrebările care mi se pun cel mai des este: „Când se va termina această durere?””. a adăugat Kessler. „Foarte blând, voi întreba: ‘Cât timp va mai fi moartă persoana? Pentru că, dacă persoana va fi moartă pentru mult timp, veți plânge pentru mult timp. Asta nu înseamnă că veți jeli mereu cu durere. Pentru mine, scopul muncii de doliu este ca, în cele din urmă, să-ți amintești de persoana respectivă cu mai multă iubire decât cu durere.”

A ajunge la acceptare înseamnă că te vindeci, a spus Cormier. Dar dacă nu puteți ajunge acolo, trebuie să căutați ajutor profesional. Durerea intensă și persistentă care cauzează probleme și interferează cu funcționarea de zi cu zi, într-un mod în care durerea tipică nu o face după ce a trecut ceva timp, este cunoscută ca tulburare de doliu prelungit, potrivit Asociației Americane de Psihiatrie. Tulburarea este cea mai nouă tulburare care a fost adăugată la Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mentale revizuit, publicat în martie.

Pentru a fi diagnosticată cu tulburare de doliu prelungit, decesul unei persoane dragi trebuia să fi avut loc cu cel puțin un an înainte pentru adulți și cu cel puțin șase luni în urmă pentru copii și adolescenți, potrivit asociației, care publică DSM. Unul dintre simptome este dificultatea de reintegrare, cum ar fi urmărirea intereselor sau interacțiunea cu prietenii.

Cormier nu crede că „trecem” vreodată peste doliu. Sarcina noastră este diferită de a merge mai departe – este de a învăța să integrăm pierderea în viața noastră, astfel încât să putem merge mai departe cu o nouă realitate, a adăugat ea. „Este oarecum jignitor pentru cei îndurerați să se spună: Oh, chiar ai trecut mai departe. Nu, nu cred că cei îndurerați merg mai departe. Noi mergem înainte”.

O nouă etapă: Găsirea unui sens

După ce fiul lui Kessler a murit la vârsta de 21 de ani, în urmă cu aproape cinci ani, Kessler a vrut ceva dincolo de acceptare. El a studiat lucrările regretatului neurolog, psihiatru și filozof Dr. Viktor Frankl despre semnificație și s-a întrebat cum se leagă semnificația de doliu – ceea ce a inspirat cartea sa „Finding Meaning: A șasea etapă a durerii”.

Sensul nu a eliminat durerea lui Kessler, dar a atenuat-o, a spus el.

Semnificația se află în ceea ce facem sau realizăm mai târziu ca persoane în doliu, a explicat Kessler. Poate că recunoști fragilitatea vieții, încerci să schimbi o lege sau să donezi bani pentru cercetare pentru ca nimeni să nu mai moară așa cum a murit persoana iubită sau faci o schimbare în viața ta.