• Crăciunul este sărbătorit de pe 2.000 de ani de creștinii din întreaga lume ca fiind nașterea lui Iisus
  • Anul acesta Sărbătorile de iarnă se desfășoară într-un context excepțional din cauza pandemiei
  • Aleph News a făcut o listă a obiceiurilor culturilor din lume

Crăciunul este sărbătorit de creștini ca ziua nașterii lui Iisus, însă pentru multe popoare reprezintă și o sărbătoarea a familiei, când împodobesc bradul, cântă colinde și petrec timp cu cei dragi.

Anul acesta Sărbătorile de iarnă se desfășoară într-un context excepțional, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. Cu toate acestea, putem face o călătorie imaginară prin culturile lumii pentru a vedea cum sărbătorește fiecare Crăciunul.

China

În timp ce în multe țări din întreaga lume bomboanele și produsele de patiserie sunt preferate atunci când vine vorba de ceva dulce de Crăciun, în China, merele sunt o tradiție. Se crede că obiceiul provine din similitudinea cuvântului chinezesc pentru măr – „ping guo” – cu cuvântul chinezesc pentru Ajunul Crăciunului – „ping’an ye”, conform CNN.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Deși Crăciunul nu este o sărbătoare oficială în China, devine din ce în ce mai sărbătorit în fiecare an. „Merele păcii” au devenit cel mai popular cadou – sunt mere obișnuite ambalate în cutii speciale sau învelite în hârtie colorată, uneori împodobite cu mesaje de Crăciun.

Beijing, China / Sursa foto: Profimedia

Cehia

În Cehia, marea sărbătoare este în ajunul Crăciunului, când se servește un adevărat festin ce include crap prăjit. Multe familii cumpără peștele viu în săptămânile dinaintea Crăciunului și îl păstrează în cadă până să îl gătească. Totuși, în zilele noastre multe familii vor elibera crapul într-un râu în Ajunul Crăciunului, mai degrabă decât să-l mănânce.

Există, de asemenea, diverse superstiții asociate cu sărbătoarea, în special pentru fetele singure. Tinerele care speră să se căsătorească trebuie să stea cu spatele la o ușă și să arunce un pantof peste umăr. În cazul în care pantoful aterizează spre ușă, tânăra se poate aștepta la o cerere în căsătorie în anul care urmează.

Italia

În Italia, Crăciunul începe cu opt zile înainte și este cunoscut sub denumirea de ‘„Novena’”, scrie Digi24. Copiii merg din casă în casă să recite poezii și să cânte, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform tradiției, cadourile sunt aduse de o vrăjitoare urâtă, dar bună, numită Befana. Ea aduce darurile pe coșul casei sau pe geam.

Milano, Italia / Sursa foto: Profimedia

Norvegia

Pentru unii norvegieni, tradiții creștine de Crăciun mai noi se combină cu cele păgân. O tradiție din ajunul Crăciunului este aceea de a ascunde toate măturile înainte de a merge la culcare. Se spune că vrăjitoarele și spiritele rele care ies în noaptea de 24 decembrie va fura măturile pentru a zboare pe ele.

Olanda

Olandezii îl așteaptă pe „Sinter Klaas” care vine pe un cal alb și lasă daruri în saboții de lemn.

Islanda

Islanda sărbătorește 13 zile de Crăciun. În fiecare noapte înainte de Crăciun, copiii lasă cizmulițele la geam pentru a primi cadouri. Dacă au fost cuminți primesc dulciuri, dacă nu, primesc un cartof.

Finlanda

În dimineața zilei de Crăciun familiile din Finlanda mănâncă orez cu lapte acoperit cu scorțișoară sau unt. Cine găsește o migdală ascunse în desert „câștigă”.

Sursa foto: Profimedia

Danemarca

Înainte să apară creștinismul în Danemarca, danezii sărbătoreau Zilele mai luminoase – jól. În prezent, casele sunt decorate cu personaje care oferă protecție. În seara zilei de 24 decembrie, familiile daneze își pun bradul de Crăciun în mijlocul camerei și dansează în jurul lui în timp ce cântă colinde.

Copenhaga, Danemarca / Sursa foto: Profimedia

SUA

În Statele Unite, cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Nașterea Domnului. Masa tradițională a americanilor conține curcan.

Rusia

În Rusia, Moș Crăciun, „Babușka”, este însoțit de Albă-ca-Zăpada. Copiii primesc prăjituri și jucării, printre care celebrul set de păpuși Matrioșka.

Polonia

În Ajunul Crăciunului, familiile din Polonia împart oplatek, o napolitană nedospită. Fiecare persoană rupe o bucată în timp ce urează „Crăciun fericit”. Cina nu va începe până când nu apare prima stea pe cer. În mod tradițional, se lasă o un loc liber la masă, dacă cineva apare neinvitat.

Cracovia, Polonia / Sursa foto: Profimedia

Elveția

Familiile elvețiene își fac propriile calendare de advent pentru sezonul de sărbători. Aceste calendare sunt fie oferite copiilor ca surpriză, fie realizate împreună ca o activitate distractivă.

Mexic

În Mexic, membrii bisericii pun în scenă „Pastorelas” pentru a relata povestea de Crăciun. Sezonul Crăciunul începe pe 1 decembrie cu Las Posadas, un marș religios care readuce în scenă călătoria Mariei și a lui Iosif.